Antena 3 CNN Actualitate Incendiu care a cuprins complexul studenţesc din Timişoara a fost pus intenționat. Principalul suspect a fost arestat

Incendiu care a cuprins complexul studenţesc din Timişoara a fost pus intenționat. Principalul suspect a fost arestat

Incendiu care a cuprins complexul studenţesc din Timişoara a fost pus intenționat. Principalul suspect a fost arestat
01 Noi 2018   •   12:24

UPDATE Incendiul a fost pus intenţionat de o persoană care ar fi dat foc la nişte deşeuri, iar flăcările au cuprins balconul aflat la primul etaj. Principalul suspect, un bărbat de 33 de ani din Bucureşti, a fost reţinut pentru 24 de ore.

 

Focul a izbucnit într-un apartament situat la primul etaj al unui bloc. Speriaţi, zeci de oameni din zonă au sunat la pompieri. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi alte patruzeci au fost evacuate de urgenţă din clădire.

Pompierii de pe trei autospeciale au reuşit să stingă focul după o oră. Un alt incendiu a devastat un hotel din acelaşi complex studenţesc, în urmă cu două săptămâni.

Atunci, flăcările au cuprins terasa, apoi s-au extins până la mansardă. Şase autospeciale au intervenit la stingerea focului.

La aproape o oră de la declanșarea incendiului, pompierii au reusit sa stinga flacarile. Cercetările continuă pentru a stabili cauzele exacte ale producerii incendiului.

Pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apa si spuma, o ambulanta SMURD si 2 ambulante SAJ, un ofiter și 17 subofiteri. In urma incendiului trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

40 de persoane au fost evacuate din blocul în care a izbucnit vâlvătaia.

×
Subiecte în articol: pompierii complex complex Timisoara incendiu
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close