Antena 3 CNN Actualitate Începe judecata lui Călin Popescu-Tăriceanu

Începe judecata lui Călin Popescu-Tăriceanu

Începe judecata lui Călin Popescu-Tăriceanu
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    28 Noi 2016   •   14:27

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) au decis, luni, începerea judecării pe fond în dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Instanța a dispus începerea judecării pe fond, după ce magistrații au respins toate cererile și excepțiile formulate de Călin Popescu-Tăriceanu, fiind constatată legalitatea rechizitoriului întocmit de DNA.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în 3 zile.

Pe de altă parte, judecătorii au admis o excepție invocată de Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului Călin Popescu-Tăriceanu, acuzat în același dosar de mărturie mincinoasă, și au decis ca dosarul acestuia să fie trimis la Tribunalul Brașov.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

În același dosar, Dorin Marian, fost consilier prezidențial în timpul mandatului lui Emil Constantinescu și fost șef al Cancelariei premierului Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.

Astfel, Tăriceanu a susținut în mod nereal că nu a avut cunoștință despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare și nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Călin Popescu-Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Dan Cătălin Andronic și Remus Truică, cu întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: proces judecata marturie mincinoasa
Parteneri
Zboruri comerciale, bruiate de ruşi inclusiv în spaţiul aerian al României
x close