Antena 3 CNN Actualitate Încoronarea Regelui Charles al III-lea, eveniment istoric transmis în direct de Antena 3 CNN | Charles și Camilla au salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham

Încoronarea Regelui Charles al III-lea, eveniment istoric transmis în direct de Antena 3 CNN | Charles și Camilla au salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham

Redacția Antena 3 CNN
14 minute de citit Publicat la 16:20 06 Mai 2023 Modificat la 17:20 06 Mai 2023

Charles al III-lea a fost încoronat la Catedrala Westminster Abbey din Londra în cadrul unui ceremonial ale cărui origini au o vechime de peste 1.000 de ani.

Evenimentul s-a dorit a fi unul marcat de tradiție și a beneficiat de implicarea largă a forțelor militare britanice, în timp ce 11.500 de polițiști au patrulat pe străzile din Londra, pentru a asigura securitatea.

Circa 7.000 de membri ai armatei britanice au participat în diverse etape ale evenimentului, iar peste 4.000 dintre ei, inclusiv orchestrele militare, au luat parte la procesiunea desfășurată pe traseul Westminster Abbey - Palatul Buckingham, în grădina căruia cuplul monarhic a primit salutul regal.

Update 16:27  Charles și Camilla au salutat mulțimea de la balconul Palatului Buckingham

Regele Charles al III-lea și Regina Camilla, Prințul și Prințesa de Wales, copiii cuplului princiar precum și nepoții reginei au salutat, în jurul orei 16:20, ora României, mulțimea adunată la Palatul Buckingham, la finalul ceremoniilor de încoronare.

Palatul a fost survolat de aviația regală britanică într-un număr ceremonial, scurtat, aparent din cauza vremii nefavorabile.

Update 15:46 Charles al III-lea primește salutul militar la Palatul Buckingham

Regele Charles al III-lea a primit salutul regal din partea a 4.000 de soldați la Buckingham.

Ulterior acestui moment, regele este așteptat să apară în balconul palatului, pentru a saluta mulțiumea.

Update 15:03 Charles și Camilla se întorc la Palatul Buckingham după încoronare, Harry se întoarce în SUA

După ceremonialul de la Westminster Abbey, William și Catherine, Prințul și Prințesa de Wales, și-au reîntâlnit fiul cel mare, Prințul George, care și-a îndeplinit îndatoririle de paj de onoare la încoronarea bunicului său.

Împreună cu cei doi copii mai mici ai lor, Charlotte și Louis, Prințul și Prințesa de Wales au urcat, cu toții, într-o trăsură neagru-aurie trasă de patru cai.

La rândul său, după ceremonialul de la catedrală, Harry, Ducele de Sussex, s-a urcat repede pe locul din spate al unei mașini și a părăsit zona. El urmează să revină în SUA, unde trăiește după alături de soția sa, Meghan.

La Londra, atmosfera este una de sărbătoare, în ciuda ploii insistente, relatează Antena 3 CNN.

Procesiunea de revenire la Buckingham a regelui și reginei este întâmpinată de privitori cu urale și scandarea "Doamne, ține-l în paza Ta pe Rege!".

Aproape 4.000 de membri ai forțelor armate britanice participă la procesiunea de revenire, într-o operațiune militară ceremonială majoră care a fost descrisă ca fiind cea mai mare de acest fel din ultima generație.

Presa britanică a relatat că militarii au repetat timp de șase săptămâni sincronizarea formațiilor de marș.

Update 14:41 Regele și Regina se pregătesc pentru întoarcerea la Palatul Buckingham

Regele și regina au coborât de pe tron și au intrat în Capela Sfântului Edward, situată în spatele altarului cel mare.

Ei sunt gata pentru Procesiunea Încoronării, care îi va duce înapoi la Palatul Buckingham.

A fost pregătită a doua trăsură de stat, "Gold State Coach", pentru procesiunea de întoarcere (imaginea următoare).

Update 14:02 Charles al III-lea a fost încoronat Rege

La ora 14:01, ora României, Arhiepiscopul de Canterbury a pus coroana Sfântului Eduard pe capul lui Charles al III-lea.

"Dumnezeu să-l aibă pe Rege în grija sa", spus înaltul prelat.

Momentul încoronării a fost marcat de sunetul clopotelor, fiind salutat cu salve de tun pe tot cuprinsul Regatului Unit.

Este singura ocazie în care Charles poartă pe cap coroana în greutate de două kilograme, și care a fost concepută pentru Charles al II-lea.

În mod tradițional, după încoronare ar fi urmat ca mai mulți membri ai familiei regale să îngenuncheze în fața lui Charles și să îi jure acestuia credință.

Însă, conform organizării evenimentului, singurul care a făcut acest lucru a fost William, Prinț de Wales, moștenitorul tronului.

După ceremonia încoronării regelui, a urmat ceremonia, mai simplă și mai scurtă, a încoronării reginei Camilla.

Update 12:52 A început ceremonia încoronării la Westminster Abbey

Ceremonia a început, după ce, în prealabil, imaginile transmise în direct au confirmat că William și Catherine, Prințul și Prințesa de Wales, se află deja în interiorul catedralei.

"Suntem aici pentru a încorona un rege, și încoronăm un rege pentru a sluji"m, a spus arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, la începutul predicii sale.

Prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, avut o contribuție la ceremonie, citind un pasaj din Noul Testament.

Presa internațională semnalează compozițiile originale create de Debbie Wiseman pentru ceremonialul încoronării și remarcă faptul că este prima dată când se cântă muzică gospel la un astfel de eveniment.

Update 12:49 Charles și Camilla au ajuns la Westminster Abbey

Generalul Cristopher Ghika, descendent al familiei regale românești Ghika, este cel care a deschis ușa trăsurii de stat, pentru ca regele și regina să coboare și să intre în Westminster Abbey.

Update 12:41 Recunoașterea, Jurământul, Ungerea, Învestitura, Întronarea și Omagiul - cele șase momente ale Încoronării

Încoronarea are loc la Catedrala Westminster Abbey, durează aproximativ două ore și are șase momente de bază: Recunoașterea, Jurământul, Ungerea, Învestitura, Întronarea și Omagiul.

Update 12:23 Charles și Camilla au părăsit Palatul Buckingham 

Regele Charles și Regina Camilla au părăsit Palatul Buckingham. Momentul a avut loc în jurul orei 12:20, ora României.

Ei s-au deplasat în trăsura de stat "Jubileul de Diamant" ("Diamond Jubilee State Coach") spre Westminster Abbey, unde are loc, pe parcursul a două ore, ceremonialul încoronării.

Cei doi au putut fi văzuți prin geamurile vehiculului.

La Londra plouă, la momentul Procesiunii Încoronării, notează Antena 3 CNN.

Update 11:46 Prima imagine cu Regele Charles al III-lea în ziua încoronării, înainte de procesiunea către Westminster Abbey

Antena 3 CNN a difuzat, sâmbătă dimineața, prima imagine cu regele Charles înainte de formarea și punerea în mișcare a Procesiunii Încoronării spre Westminster Abbey.

Monarhul britanic se află pe locul din spate al unui automobil negru.

Însă, conform planificării evenimentului, el se va deplasa spre catedrala unde va avea loc încoronarea într-o trăsură cu cai, care doar aparent este un mijloc de locomoție tradițional.

De fapt, trăsura respectivă, numită "Diamond Jubilee State Coach", în care se vor afla Charles și Camilla, este dotată cu aer condiționat, geamuri electrice și suspensii moderne.

Update 11:43 Klaus și Carmen Iohannis, poză solitară înaintea de încoronarea lui Charles

Președintele României, Klaus Iohannis, și soția sa, Carmen Iohannis, au pozat înainte de punerea în mișcare a Procesiunii de Încoronare spre Westminster Abbey.

Fotografia, postată pe pagina de Facebook a lui Iohannis, arată cuplul prezidențial în apropierea unui imobil indistinct, cu o jardinieră, un copac înflorit și o mașină neagră în spate.

Președintele poartă la acest eveniment un costum bleu marin și cravată albastră, iar Prima Doamnă, o rochie vernil și un pardesiu de aceeași culoare.

În această dimineață, înainte de Ceremonia încoronării Majestății Sale Regele Charles al III-lea

Publicată de Klaus Iohannis pe Sâmbătă, 6 mai 2023

Update 11:33 Mai multe persoane, arestate la Londra

Graham Smith și Matthew Turnbull, lideri ai unei formațiuni anti-monarhie, au fost arestați la evenimentul de la Londra, relatează Antena 3 CNN.

Anterior, Antena 3 CNN a menționat că șase persoane din grupul protestatarilor anti-monarhie au fost reținute de autorități în capitala Marii Britanii.

 "Atât despre dreptul la proteste pașnice", au declarat anti-monarhiștii, confirmând că șeful lor, Graham Smith, se numără printre cei reținuți de polițiști. 

Update 11:26 "Charles vine pe tron cu o regină cu care s-a căsătorit în urma unui scandal public" | Diferențele monarhiei britanice sub coroana lui Charles și sub cea a mamei sale, Elisabeta a II-a

Într-o primă relatare înaintea încoronării regelui Charles al III, corespondentul Antena 3 CNN, Maria Coman, a subliniat diferențele între domnia acestuia, aflată la început, și domnia mamei sale, Elisabeta a II-a, întinsă pe șapte decenii."Este începutul unei noi ere. Vă dați seama cum este pentru Charles, cel care este încoronat rege și care se pregătește pentru acest moment de peste 70 și ceva de ani.

Așadar, este începutul unei noi ere, pentru că, pe de o parte, monarhia nu poate și nu are cum să mai fie ceea ce a fost până recent. Regina Elisabeta a II-a a reprezentat un simbol extrem de puternic.

Regele Charles al III-lea nu va fi un simbol atât de puternic și va trebui, cumva, să-și adapteze și mesajul, și acțiunile, astfel încât să rămână relevant, să spunem, într-o economie și într-o lume politică precum cele în care trăim astăzi.

S-a văzut, de altfel, și în modul în care s-a organizat această ceremonie. Vom vedea pe parcursul acestei zilei că sunt extraordinar de multe elemente fine și care, poate, n-ar fi observate dar care diferențiază ceremonia de astăzi de ceremonia de la încoronarea mamei sale, în urmă cu 70 de ani.

Atunci, ceremonia a fost susținută în mare parte de bărbați albi, din Marea Britanie. Astăzi, vorbim despre o ceremonie condusă de femei, cu multe femei care participă, cu persoane din colonii.

Se discută, de altfel, foarte mult despre această temă a coloniilor. Ați văzut că Jamaica, de exemplu, își pune problema unui referendum cât mai rapid pentru a ieși de sub tutela Coroanei britanice, pentru a-și câștiga independența.

Revenind la încoronarea propriu-zisă, vorbim despre un rege care vine pe tron împreună cu o regină cu care s-a căsătorit în urma unui scandal public care l-a îndepărtat, practic, de inimile britanicilor.

Este vorba despre scandalul despărțirii de prințesa Diana și de drama națională provocată de moartea acesteia.

În epocă, relația lui Charles cu Camilla a fost foarte prost văzută, dar între timp lucrurile par să se fi schimbat.

Vorbeam cu oamenii, zilele trecute, iar ei spuneau: 'da, e adevărat, la început nu prea ne-a plăcut, nu era cine știe ce, dar acum credem că și-a spălat imaginea și merită să fie regina noastră'", a relatat Maria Coman.

Update 10:24 Mesajul Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Încoronarea Regelui Charles al III-lea

"Încoronarea de astăzi, la Londra, leagă trecutul de prezent printr-o tradiție istorică de o mie de ani. O tradiție care a continuat trecând prin războaie, cataclisme, revoluții și fundamentale schimbări ale lumii.

Majestatea Sa Regele Charles este încoronat după aproape șase decenii de slujire devotată a Regatului Unit și a Commomwealth. Întreaga mea viață am fost martora devotamentului său față de Coroană și Națiune.

Suveranul britanic de astăzi este un prieten al țării noastre și are o profundă înțelegere a continentului european, în întregimea lui.

În această zi istorică, Principele Consort și cu mine urăm Regelui și Reginei Consort o domnie binecuvântată, pentru un viitor mai bun al țării lor și al lumii întregi!", a spus Principesa Margareta într-un mesaj difuzat pe pagina de Facebook a Casei Regale a României.

Mesajul Custodelui Coroanei la Încoronarea Regelui Charles

Mesajul Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei la Încoronarea Majestății Sale Regelui Charles al III-lea Încoronarea de astăzi, la Londra, leagă trecutul de prezent printr-o tradiție istorică de o mie de ani. O tradiție care a continuat trecând prin războaie, cataclisme, revoluții și fundamentale schimbări ale lumii. Majestatea Sa Regele Charles este încoronat după aproape șase decenii de slujire devotată a Regatului Unit și a Commomwealth. Întreaga mea viață am fost martora devotamentului său față de Coroană și Națiune. Suveranul britanic de astăzi este un prieten al țării noastre și are o profundă înțelegere a continentului european, în întregimea lui. În această zi istorică, Principele Consort și cu mine urăm Regelui și Reginei Consort o domnie binecuvântată, pentru un viitor mai bun al țării lor și al lumii întregi! Margareta 6 mai 2023

Publicată de Familia Regala a Romaniei pe Vineri, 5 mai 2023

Update 10:00 Mihai Gâdea: "Cel mai important eveniment din ultimii 70 de ani!"

A început maratonul jurnalistic Antena 3 CNN, care va transmite în direct, pe parcursul întregii zile, evenimentul istoric al încoronării Regelui Charles și dezbaterile pe marginea acestuia.

"Sunt foarte onorat ca, în această dimineață istorică pentru Regatul Unit și pentru lumea întreagă să transmitem în direct ceremonia din capitala Marii Britanii. Este cel mai important eveniment din ultimii 70 de ani.

În urmă cu 70 de ani, regele Charles era un copil de patru ani, primul copil istoria Regatului Unit care participa la încoronarea mamei sale.

Acum, după 70 de ani, asistăm la încoronarea celui mai în vârstă rege din istoria Regatului Unit. Ceremonia se va desfășura într-o catedrală în care au fost încoronați cei mai mulți regi și în care se odihnesc cei mai mulți regi ai Angliei.

Vom face ca acest eveniment să fie așa cum credem că trebuie să fie pentru România și fiecare dintre telespectatorii Antena 3 CNN va avea posibilitate de a urmări evenimentul așa cum nu s-a mai întâmplat în România", a spus Mihai Gâdea, într-o transmisiune în direct, de la Londra.

Update 09:00 Principesa Margareta și Principele Radu, invitați la încoronarea Regelui Charles al III-lea

Principesa Margareta, Custodele Coroanei României, și Principele Radu se află la Londra, la ceremonia încoronării Regelui Charles al III-lea. 

Cei doi au participat, vineri, la recepția de la Palatul Buckingham, organizată înaintea evenimentului istoric de vineri.

Circa 2.000 de invitați, între care aproximativ 100 de șefi de stat, participă, sâmbătă a încoronarea lui Charles.

Încoronarea lui Charles, diferită de evenimentul în urma căruia mama sa a devenit regină

Ceremonialul din 6 mai 2023 prezintă anumite diferențe față de evenimentul de acum șapte decenii, în urma căruia a fost încoronată Regina Elisabeta a II-a.

Sâmbătă, 6 mai, doar 2.300 de invitați vor fi prezenți în Westminster Abbey, în comparație cu cei 8.000 care au asistat la încoronarea din 1953.

Printre oaspeți se vor afla 100 de șefi de stat, iar ceremonia religioasă va avea o durată mai mică, fiind redusă de la trei, la două ore.

Președintele român Klaus Iohannis se numără printre invitați, aflându-se la Londra.

Evenimentul istoric al încoronării lui Charles, în direct la Antena 3 CNN

Evenimentul încoronării este transmis și dezbătut, sâmbătă, pe parcursul întregii zile, la Antena 3 CNN.

Mihai Gâdea, din studiul de la Londra, și Maria Coman, de pe traseul Regelui Charles, echipele de la “News Hour with CNN”, “În Fața Națiunii” și “Decisiv”, din studiourile de la București, vă vor conecta, începând cu ora 10:00 dimineața, la o zi care și-a rezervat, deja, locul în istorie.

De data aceasta, veți trăi istoria în timp real, într-un maraton al imaginilor, știrilor și analizelor fără precedent în mass-media din România.

Momente-cheie ale zilei de sâmbătă, în direct la Antena 3 CNN

12:20: "Procesiunea regelui" pornește de la Palatul Buckingham. Regele și Regina se vor afla într-o trăsură cu cai. Simbol al tradiției, trăsura beneficiază de toate atributele vremurilor moderne, fiind dotată cu aer condiționat și geamuri electrice.

12:53: Regele și Regina sosesc la Westminster Abbey.
 
13.00: Este așteptată începerea ceremoniei de încoronare.

14:00: Are loc momentul încoronării în timpul serviciului religios, ce va fi însoțit de salve de tun în parcurile regale. În cel mai sacru punct al ceremoniei de încoronare, Regele va fi uns de către Arhiepiscopul de Canterbury. Se spune că în acel moment se realizează conexiunea cu Dumnezeu. Regele va sta pe Tronul Regelui Eduard, folosit de fiecare monarh din 1626 încoace. Ritualul se face în taină, suveranul fiind ferit de privirile oamenilor cu ajutorul unei pânze de aur ținută de patru Cavaleri ai Ordinului Jartierei.

15.00: Regele și Regina părăsesc Westminster Abbey în spatele "Procesiunii Încoronării".

15.10: "Procesiunea Încoronării" ajunge la Palatul Buckingham. Fanfara va ocoli Monumentul Reginei Victoria și se va regrupa în fața Porții Canadei, cântând până la sosirea Regelui și a Reginei. O mare parte din restul procesiunii intră în Palatul Buckingham și se îndreaptă spre grădină.

15:45: Regele și Regina Consort sosesc la Palatul Buckingham.

16:15: Familia regală este așteptată să apară la balconul Palatului Buckingham.

16:30: Are loc survolul aviației regale, care se așteaptă să dureze cinci minute. Familia regală se întoarce apoi în interiorul Palatului Buckingham.

Toate momentele sunt după fusul orar al României.

Prințul George, rol ceremonial la încoronarea bunicului său

Prințul George va deveni cel mai tânăr viitor rege care va juca un rol oficial la o încoronare.

El a fost numit unul dintre cei patru Paji de Onoare ai bunicului său.

Băiatul de nouă ani va avea sarcina de a purta veșmintele regelui alături de alți trei Paji de Onoare - fii ai unor prieteni ai Majestății Sale.

Regina a ales să îi includă ca Paji de Onoare pe cei trei nepoți ai săi, în vârstă de 13 ani, și pe strănepotul ei, de 10 ani.

Dintre duci, doar William, în calitate de prinț de Wales, este așteptat să facă gestul tradițional de a îngenunchea și de a jura credință regelui.

Încoronarea lui Charles ar urma să atragă un miliard de lire sterline în economia britanică

Costurile încoronării lui Charles nu sunt cunoscute, deocamdată, în mod oficial. S-au făcut însă auzite deja voci care au criticat organizarea ceremoniilor fastuoase,  în contextul în care cetățenii Regatului Unit se confruntă cu o criză a costului vieții.

La rândul său, Palatul Buckingham estimează că peste 1 miliard de lire sterline vor ajunge, în final, în economia britanică, sub atracția generată de ceremonialul încoronării lui Charles.

Londra atrage, în general, turiștii, dar, pe seama evenimentului din 6 mai, se așteaptă prezența suplimentară a circa 250.000 de vizitatori străini, conform estimărilor făcute de Center for Retail Research.

Aceștia ar urma să cheltuie mai mult 322 de milioane de lire sterline - sau 403 milioane de euro - pe cazare, masă, cumpărături și distracții.

Foto: Regele Charles al III-lea și Regina Camilla salută mulțimea din balconul Palatului Buckingham

Galerie foto: imagini surprinse în Londra în timpul evenimentului din 6 mai 2023 și Regele Charles și Regina Camilla, la Palatul Buckingham, într-o imagine din aprilie 2023

×
x close