Antena 3 CNN Actualitate Indicatoarele rutiere în maghiară de la Lacu Roşu şi Gheorgheni au fost acoperite cu vopsea

Indicatoarele rutiere în maghiară de la Lacu Roşu şi Gheorgheni au fost acoperite cu vopsea

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în legătură cu săvârşirea infracţiunii de distrugere, după ce persoane necunoscute au acoperit cu vopsea partea în limba maghiară a indicatoarelor rutiere aflate la intrarea în municipiul Gheorgheni şi în staţiunea Lacu Roşu.

Indicatoarele rutiere în maghiară de la Lacu Roşu şi Gheorgheni au fost acoperite cu vopsea
24 Ian 2020   •   20:04

Purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, a declarat pentru Agerpres că oamenii legii procedează cu fermitate ori de câte ori se întâmplă astfel de fapte, fie că este vorba de vopsirea indicatoarelor în limba maghiară, fie a celor în limba română.

"Poliţiştii harghiteni au procedat în acelaşi fel, cu fermitate, intransigenţă şi fără a face rabat de la respectarea legislaţiei în vigoare în toate situaţiile în care asemenea indicatoare au fost vopsite, fie că a fost vorba de inscripţia în limba română sau cea în limba maghiară, şi aşa vom face de fiecare dată.

Avem experienţa nedorită în care au fost vopsite aceste indicatoare atât pe denumirea în limba română, cât şi pe cea în limba maghiară şi le tratăm cu acelaşi profesionalism, potrivit competenţelor şi atribuţiilor care ne revin", a precizat Gheorghe Filip.

Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov au precizat că indicatoarele au fost curăţate de vopsea de către drumarii din Harghita.

Un caz similar s-a petrecut la începutul acestei luni, când a fost acoperită cu vopsea partea în limba maghiară a mai multor indicatoare rutiere aflate la intrarea în câteva localităţi din Harghita.

Oamenii legii au reuşit să îl prindă atunci pe autorul faptei, un bărbat de 30 ani, din judeţul Bacău, care şi-a recunoscut fapta şi este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

×
Parteneri
Marele Premiu al Chinei | Tabloul complet al calificărilor
x close