Antena 3 CNN Actualitate Inedit Povestea impresionantă a paramedicului care îndeplinește ultimele dorințe ale pacienților aflați pe moarte. Un cuplu a vrut să vadă zăpada pentru ultima dată

Povestea impresionantă a paramedicului care îndeplinește ultimele dorințe ale pacienților aflați pe moarte. Un cuplu a vrut să vadă zăpada pentru ultima dată

Un paramedic a povestit cum a îndeplinit ultimele dorințe a peste 14.000 de pacienți bolnavi, care nu mai aveau mult de trăit. Printre aceștia s-a numărat și un cuplu care și-a dorit să vadă zăpada pentru ultima dată. 

Povestea impresionantă a paramedicului care îndeplinește ultimele dorințe ale pacienților aflați pe moarte. Un cuplu a vrut să vadă zăpada pentru ultima dată
Sursa foto: foto- Pexels
de Claudia Simion    |    04 Feb 2020   •   22:14

Kees Veldboer, în vârstă de 60 de ani, se afla în ambulanță și transfera un pacient la spital și s-a gândit să-l întrebe unde și-ar dori să meargă. 

Pacientul a răspuns că ar vrea în Portul Rotterdam. Keed nu numai că a făcut tot posibilul să-l ducă acolo, dar a și aranjat ca acesta să meargă la navigat pentru ultima dată. 

După un an, Kees a înființat, alături de soția lui, Ambulance Wish Foundation, pentru a ajuta ultimele dorințe ale tuturor pacienților suferinzi să devină realitate. Astfel că au vizitat expoziții de artă, au mers la meciuri de fotbal, au urcat munți pentru a îndeplini dorințele oamenilor. 

"E atât de drăgut să-i vezi fericiți. Pentru noi e ceva simplu de făcut, dar pentru ei e atât de special. Am condus foarte mult, am mers chiar și alte țări și i-am dus în locuri cu adevărat grozave", a povestit paramedicul, potrivit Metro

"Pentru mine, cel mai frumos lucru pe care l-am făcut cred că a fost pentru o femeie care era în spital de luni întregi și avea o boală în fază terminală. Tot ce își mai dorea era să-și mai vadă casa pentru o ultimă dată. Am dus-o acolo și a stat vreo oră să se uite prin jur. După două zile a murit. A fost o dorință atât de frumoasă, simplă, dar în același timp plină de însemnătate pentru ea", a mai spus Kees. 

Alte dorințe destul de des întâlnite ale pacienților erau legate de vizitarea unor expoziții de artă la anumite muzee. 

Într-un alt caz foarte emoționant, o bunică și-a întâlnit pentru prima dată nepotul, în timp ce o altă bunică a participat la nunta nepotului său. 

×
Subiecte în articol: paramedic kees veldboer portul rotterdam
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close