Antena 3 Actualitate Iohannis solicită CCR verificarea legii serviciilor comunitare privind incompatibilităţile aleşilor locali

Iohannis solicită CCR verificarea legii serviciilor comunitare privind incompatibilităţile aleşilor locali

18 Mai 2015   •   17:30

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că solicită Curţii Constituţionale verificarea constitutuţionalităţii legii serviciilor comunitare, care prevede, printre altele, că primarii şi preşedinţii CJ pot fi reprezentanţi în AGA ale asociaţiilor de utilităţi publice.

"Am serioase dubii în ceea ce priveşte constituţionalitatea acestui act normativ, am formulat o adresă către Curtea Constituţională şi voi solicita verificarea constituţionalităţii acestui act normativ", a spus Iohannis.

Primarii şi preşedinţii CJ vor putea fi reprezentanţi în adunările generale ale asociaţiilor cu activitatea în serviciile de utilităţi publice, a decis recent Camera Deputaţilor, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui la legea serviciilor comunitare şi menţinând forma iniţială a legii Raportul de respingere a cererii de reexaminare a fost adoptat cu 224 voturi pentru, 88 abţineri şi 3 împotrivă.
   
Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice care prevedea şi faptul că primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene li se acordă calitatea de reprezentanţi ai comunelor, ai oraşelor, respective municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect de activitate serviciile de utilităţi publice a fost adoptată în iunie 2014, însă preşedintele Traian Băsescu a retrimis-o pentru reexaminare în Parlament.



Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close