Antena 3 CNN Actualitate Greva angajaților de la Poșta Română se amplifică. Președintele SLPR: "Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară" | Scrisoarea poştaşilor: "Nicule, Marcele, vă pasă?"

Greva angajaților de la Poșta Română se amplifică. Președintele SLPR: "Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară" | Scrisoarea poştaşilor: "Nicule, Marcele, vă pasă?"

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:17 01 Apr 2024 Modificat la 15:17 01 Apr 2024

"Şi-a permis să trimită în diverse judeţe spărgăztori de grevă. Şi-a permis să intre în forţă în anumite judeţe, sunând prin 112 şi trimiţând acolo poliţie şi jandarmi ca să facă presiune pe grevişti. Nu Valentin Ştefan, personal, şi-a pus argaţii.

S-a pus presiune pe oameni, s-a comunicat în scris ca nu cumva liderii să îşi permită în timpul programului să contacteze salariaţii care sunt membrii de sindicat şi să îi organizeze în vederea desfăşurării în repsect pentru lege a grevei. Ameninţări, şantaj, toate aceste lucruri se vor materializa în plângeri penale", a spus Dumitru Costin, liderul BNS, în direct la Antena 3 CNN.

De asemenea, Ionel Oţelea, preşedintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR)a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre problemele pe care le întâmpină poştaşii care protestează în toată ţara.

"Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară"

Acţiunea se desfăşoară în mai mult de 30 de judeţe din ţară, unde noi avem membrii de sindicat. Particpă la ea şi au semnat pentru acţiune circa 8.000 de salariaţi, cei aflaţi în schimb la ora aceasta, pentru că noi lucrăm şi schimb de după-amiază şi de noapte, iar ea se desfăşoară pentru revendicare salarială. Ea este principala solicitare în momentul ăsta care a dus la conflict", a declarat, în direct la Antena 3 CNN, Ionel Oţelea, președintele Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România.

În GALERIA FOTO de mai jos puteți citi una dintre scrisorile transmise de angajații Poștei Române către liderii politici.

"Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei"

"Din păcate, conducerea companiei a avut o decizie, zic eu, puţin inspirată, neinspirată, trimiţând colegi din TESA, din judeţele unde nu avem noi membri de sindicat, trimiţându-i în judeţele unde se desfăşoară acţiunea, încercând să-i înlocuiască pe salariaţii care se află legal în grevă şi care fac lucrul ăsta împotriva unei prevederi legale în care se stipulează clar că salariaţii aflaţi în grevă nu pot să ie înlocuiţi.

Este un strigăt de disperare al angajaţilor Poştei, care după ani şi ani de muncă în această instituţie se află la salariul minim pe economie", a mai spus, în direct la Antena 3 CNN, Ionel Oţelea

×
Etichete: grevă poştaşi
Parteneri
x close