Antena 3 CNN Actualitate Un controversat om de afaceri, numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului

Un controversat om de afaceri, numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului

Iulian-Vasile Popescu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Florin Cîţu, publicată joi în Monitorul Oficial. În 2020, Popescu era prezentat de PNL Gorj ca un ”tânăr antreprenor de succes”, la scurt timp după ce a fost susținut pentru o poziție în Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.

Un controversat om de afaceri, numit consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului
Sursa foto: hepta
de Gabriel Dano    |    28 Ian 2021   •   20:50

Tot anul trecut, a candidat, susținut de PNL, la președinția Consiliului Județean Gorj, dar și pentru un loc Camera Deputaților, ambele fără succes. Iulian-Vasile Popescu le-ar fi acordat consultanță unor liberali, iar funcția obținută la conducerea CEO în 2020 era văzută de presa locală ca o ”recompensă”

Noul consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului deține părți sociale în șapte societăți comerciale, la cinci dintre ele fiind administrator. Printre altele, el este director general și fondator al unei firme care realizează softuri, firmă pe care ar fi împrumutat-o cu 255.000 de lei și care i-a plătit doar 1.158 de lei pentru poziția de manager de proiect, în ciuda profitului de 600.000 de lei, conform scandaldegorj.ro.

Aceeași companie ar fi avut numeroase contracte cu instituții publice. Pe lângă software, omul de afaceri a investit și într-o companie care derulează activități de ”întreținere corporală”.

De-a lungul timpului, controveresatul om de afaceri a fost luat în colimator de mai multe ori de presa locală. Omul de afaceri și-ar fi trecut într-o declarație de interese o finanțare nerambursabilă care s-a întâmplat în viitor, la aproximativ o lună de la momentul depunerii respectivei declarații.

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close