Antena 3 CNN Actualitate Jandarm din Maramureş, mort într-un cumplit accident în Buneşti

Jandarm din Maramureş, mort într-un cumplit accident în Buneşti

Mircea Gălătuş, un jandarm din Maramureş, a murit, noaptea trecută, chiar înainte să iasă la pensie, într-un cumplit accident rutier în localitatea Buneşti, pe drumul dintre Gherla şi Dej, în judeţul Cluj.

Jandarm din Maramureş, mort într-un cumplit accident în Buneşti
de Alin Tarnovschi    |    09 Mar 2021   •   10:29

Tragedia s-a produs pe DN 1C, în localitatea Buneşti din Cluj, după ce jandarmul, aflat în timpul liber, a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a izbit violent de un cap de pod.

"Două autospeciale și un echipaj SMURD au fost alertate în cursul nopții trecute pentru a descarcera o persoană dintr-un autoturism ieșit în afara pății carosabile, pe raza localității Bunești.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 22.30, iar la fața locului a fost găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, intrat în coliziune cu un podeț peste canalul de colectare a apelor pluviale de pe marginea părții carosabile. Înăuntrul autoturismului se afla un bărbat, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

De asemenea, în jurul autoturismului erau scurgeri de hidrocarburi, ceea ce au îngreunat acțiunea salvatorilor în apropierea vehiculului instabil și aflat pe o suprafață foarte alunecoasă", se arată într-o informare a pompierilor.

Jandarm din Maramureş, mort într-un accident în Buneşti, Cluj

Din nefericire, medicii chemaţi de urgenţă la locul accidentului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe jandarm.

"Suntem profund îndurerați de pierderea camaradului nostru, plt. adj. șef Gălătuș Mircea, care a plecat la ceruri ieri, 08 martie 2021.

În semn de prețuire pentru camaradul nostru, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș este alături de familia îndurerată, aducând un ultim omagiu celui ce a fost un bun coleg, prieten, soț și tată, rugându-l totodată pe Bunul Dumnezeu să-i odihnească sufletul în liniște și pace.

Condoleanțe familiei îndoliate!", au scris într-o postare pe Facebook reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş.

Suntem profund îndurerați de pierderea camaradului nostru, plt. adj. șef Gălătuș Mircea, care a plecat la ceruri ieri,...

Posted by Inspectoratul de Jandarmi Judetean Maramures on Monday, 8 March 2021

×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close