Judecătoarea Adina Daria Lupea-Aghiniţă, autoarea editorialului
„Lăsaţi-mă să vorbesc” publicat de Lumea Justiţiei, a precizat în emisiunea
Subiectiv că procurorii au salarii mai mari decât judecătorii.
„Aceşti procurori au, de 10 ani de zile, salarii mai mari decât ale judecătorilor care le instrumentează cauzele, care le încuviinţează perchezuţiile, care le dau mandate de interceptare, care le încuviinţează propunerile de arestare preventivă, care prelungesc, care le judecă dosarele. Aceasta a fost politica statală la acel moment, din câte am înţeles eu atunci de la doamna Macovei, pentru a fi motivaţi acei procurori. Practic au și pârghiile necesare de a cerceta judecătorii şi de a-i suspenda din funcţie prin simpla punere în mişcare a acţiunii penale", a precizat judecătoarea Adina Daria Lupea-Aghiniţă.