x close

Judecătorii l-au eliberat pe asistentul care a violat mai multe paciente la Spitalul Județean Brăila

10 Dec 2019   •   22:44
Judecătorii l-au eliberat pe asistentul care a violat mai multe paciente la Spitalul Județean Brăila

Judecătoria Brăila este a doua instanţă, după Tribunalul Brăila, care admite cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul asistent al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Viorel Milcu, condamnat definitiv anul trecut de Curtea de Apel Galaţi la opt ani de închisoare şi aflat în perioada de executare a pedepsei, pentru că a violat mai multe paciente în timp ce erau internate în unitatea medicală.

"Admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Milcu Viorel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Milcu Viorel din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1700/2017 a Judecătoriei Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", este soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila.

Viorel Micu, asistent medical la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce o adolescentă de 17 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru.

După arestarea sa, poliţiştii au audiat zeci de paciente care au fost internate în secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu anul 2010, cele mai multe confirmând comportamentul deviant al asistentului medical.

Potrivit rechizitorului, asistentul le administra somnifere pacientelor, aspect confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor.

În urma probelor administrate, în februarie 2018, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Micu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 17 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a deschis proces pentru recuperarea sumei la Judecătoria Brăila, cerere care a fost admisă, instanţa dispunând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale lui Viorel Milcu, până la recuperarea banilor.

"Admite cererea. Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile ale intimatului Milcu Viorel, până la concurenţa sumei de 72.372,30 lei. Executorie. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare", se arată în soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila. 

Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati