Antena 3 CNN Actualitate Jurnalist agresat de rudele unui medic corupt

Jurnalist agresat de rudele unui medic corupt

Jurnalist agresat de rudele unui medic corupt
26 Iun 2007   •   09:07

Un jurnalist din Gorj a fost agresat luni noapte de către rudele directorului Spitalului din Târgu-Cărbuneşti, despre care a scris cu ceva timp în urmă că a fost prins în flagrant cu mita-n gură. Fiica şi ginerele directorului au tăbărât cu pumnii şi picioarele pe maşina jurnalistului, chiar în momentul în care acesta pleca din faţa blocului. Poliţia a început o anchetă. Jurnalistul Irinel Ceuranu a scris în urmă cu trei luni despre acţiunea procurorilor care i-au organizat un flagrant directorului Spitalului din Târgu-Cărbuneşti. Luni noapte, rudele directorului au dat ochii cu jurnalistul şi s-au gândit să-i aplice o corecţie. Chiar în momentul în care se pregătea să se urce în autoturism, fiica şi ginerele medicului s-au năpustit cu pumnii şi picioarele pe maşină.

În maşină, jurnalistul se afla cu o colegă care a văzut tot ce s-a întâmplat. Rudele directorului, chemate la poliţie să explice ce s-a întâmplat, nu au mai recunoscut nimic. Jurnalistul a depus plângere la poliţie pentru a-i sancţiona pe cei care l-au agresat. Agresorii nu şi-au recunoscut fapta aşa că poliţiştii au deschis o anchetă pentru a descoperi adevărul.

Antena 3

×
Parteneri
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa se apropie de România!
x close