Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM îl acuză pe Bolojan că dezinformează în legătură cu vârsta judecătorilor pensionați: Se încearcă o antagonizare față de magistrați

CSM îl acuză pe Bolojan că dezinformează în legătură cu vârsta judecătorilor pensionați: Se încearcă o antagonizare față de magistrați

A.I.
3 minute de citit Publicat la 15:49 14 Iul 2025 Modificat la 15:49 14 Iul 2025
Judecatori CSM
CSM spune că premierul Bolojan dezinformează cu privire la vârsta de pensionare a judecătorilor. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut precizări, luni, în legătură cu vârsta magistraților care au solicitat ieșirea la pensie în perioada în care la președinte interimar al României a fost actualul prim ministru, Ilie Bolojan.

Acesta a spus, într-un interviu în Digi24, că vârsta medie a magistraților ieșiți la pensie în mandatul său interimar a fost 48 de ani, iar pensia medie a unui astfel e magistrat a fost de 5.000 de euro.

Comunicatul difuzat luni de CSM contrazice afirmațiile lui Ilie Bolojan.

Textul documentului, în continuare.

CSM: Vârsta de pensionare a magistraților în perioada 12 februarie - 26 mai 2025 a fost 52 de ani

"În perioada 12 februarie 2025 – 26 mai 2025, au fost înaintate pentru emiterea decretelor de pensionare 35 de hotărâri ale Secției pentru judecători.

Potrivit datelor statistice, rezultă că vârsta medie de pensionare în perioada indicată a fost de aproximativ 52 de ani şi 3 luni, contrar informațiilor eronate transmise în spațiul public.

Statistic, rezultă că, din totalul judecătorilor pensionați în această perioadă, numai 5 judecători aveau vârsta de 48 de ani, peste 85% având o vârstă mai înaintată, cea mai mare fiind de peste 67 de ani.

CSM: Se încearcă antagonizarea societății față de corpul judecătorilor

Prezentarea în continuare a informației potrivit căreia, ca regulă, judecătorii se pensionează la 48 de ani, deşi Consiliul a precizat public de mai multe ori că aceasta nu este reală, are ca scop dezinformarea societății şi antagonizarea acesteia în continuare faţă de corpul judecătorilor.

Reamintim, totodată, că s-a transmis public de mai multe ori faptul că instabilitatea statutului magistratului, din perspectiva modificărilor legislative potrivit planului de guvernare, a determinat din ce în ce mai mulţi judecători să ia decizia de a se pensiona, fiind în continuare formulate cereri de pensionare.

În contextul valului de informaţii eronate comunicate în spaţiul public, pe toate canalele, la adresa corpului magistraților, Consiliul îşi reafirmă angajamentul de a informa constant şi corect societatea", se spune în documenul CSM.

Ce a spus Bolojan despre judecătorii care s-au pensionat în timpul mandatului său la Cotroceni

Premierul Ilie Bolojan a promis, recent, să pună capăt sistemului privilegiat de pensionare în Justiție, atât în ceea ce privește vârsta de pensionare, cât și cuantumul pensiei.

Bolojan a spus că a avut ocazia să constate la ce vârstă se pensionează magistrații și de ce pensii beneficiază aceștia în cele trei luni cât a servit ca președinte interimar.

Din această calitate, el a semnat decretele de pensionare pentru mai mulți membri ai aparatului judecătoresc.

Inechitățile flagrante care permit existența pensiilor speciale și a pensionarilor speciali cu vârste de 48 - 50 de ani vor fi corectate prin lege și reprezintă un angajament al României în procesul de accesare a fondurilor europene, a explicat Bolojan.

Ilie Bolojan: Vom corecta problema pensiilor speciale în Justiție

"... Nu neapărat cumulul pensiei cu salariul este problema. Problema este un număr prea mare de oameni care se pensionează prea repede, la pensii uneori prea mari față de media pensiilor din România.

Ceea ce înseamnă inechitate, înseamnă anormalitate și înseamnă probleme economice grave pe termen lung.

Trebuie să le corectăm și vom corecta aceste lucruri în Justiție. Sunt foarte mulți judecători care se pensionează extrem de devreme. Știți, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie este de 5.000 de euro.

(Am văzut asta) în cele trei luni de zile cât am fost președinte interimar, când am semnat pensionările.

Am rămas surprins, pentru că nu știam că vârsta medie de pensionare este de 48 de ani și am devenit un om cât se poate de convins că aceste lucruri nu mai pot continua, pentru că sunt anormale, și le vom corecta. 

Iar corecția pe pensii speciale este unul din jaloanele pe care România trebuie să le îndeplinească.

Pachetul 2 va cuprinde și acest aspect, pentru că el e o necesitate socială, e o necesitate de a corecta o nedreptate.

În plus, este și unul din jaloanele care ne afectează absorbția de fonduri europene", a afirmat Ilie Bolojan.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close