Antena 3 CNN Actualitate Justiție Voineag: Cazurile DNA au fost prioritizate pe fapte, nu persoane. Nu ne-am fixat ținte. Ancheta din Portul Constanța e de film

Voineag: Cazurile DNA au fost prioritizate pe fapte, nu persoane. Nu ne-am fixat ținte. Ancheta din Portul Constanța e de film

Andrei Paraschiv
5 minute de citit Publicat la 22:49 21 Ian 2026 Modificat la 23:01 21 Ian 2026
Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag
Procurorul-șef al DNA, Marius Voineag. Foto: Agerpres

Procurorul șef al DNA, Marius Voineag, a afirmat într-un interviu exclusiv pentru Antena 3 CNN, că s-au prioritizat cazurile „în funcție de fapte, nu de persoane”. „Am spus clar că vom construi cazuri mari și am avut dosare de anvergură”, a subliniat el, exemplificânt ancheta din Portul Constanța: „Dosarul de la Portul Constanța, de exemplu, ne-a trebuit cinci-șase luni să introducem trei investigatori. Ancheta din Portul Constanța e de film”. Mai mult, șeful anticorupție a subliniat că, la finalul lunii decembrie, DNA avea un sechestru la zi peste bugetul Agenției: aproximativ 300–330 de milioane de lei. „Bugetul Direcției Naționale Anticorupție este undeva sub 300 de milioane de lei”, a spus el.

„Am spus-o de la bun început că trebuie să facem lucruri de conținut. Am făcut tot ce a ținut de noi pentru a crește capacitățile noastre instituționale, astfel încât să putem livra dosare de calitate, și am avut dosare de anvergură în acești trei ani de zile.

Fie că vorbim despre dosarul privind Portul Constanța, fie despre dosarul prim-vicepreședintelui de partid Iulian Dumitrescu, fie despre Buzatu, despre fostul ministru Cuc sau, mai recent, despre dosarul generalului Ioniță de la Spitalul Militar, sunt foarte multe dosare importante. Am încercat să construim dosare care să nu suporte critici în ceea ce privește acuzațiile pe care le formulăm în public.

De la momentul în care acuzația este formulată și transmisă publicului, nu am vrut să existe niciun fel de risc reputațional”, spune el.

Interviul integral poate fi urmărit mai jos.

Voineag spune că procurorii DNA sunt „mereu atenți la critici”.

„Faptul că primim critici este un lucru firesc și, de multe ori, constructiv. Mereu suntem atenți la critici, mai ales la cele venite din partea jurnaliștilor. Ne-am dori foarte mult ca aceste critici să fie argumentate.

Foarte mulți își doresc „o țară ca afară”, dar uită să se uite la valorile pe care le avem deja. Avem valori excelente în acest moment la nivelul Direcției Naționale Anticorupție. Am primit avizul în ceea ce privește OCDE, în cadrul grupului de lucru anticorupție, unde am fost parte, iar contribuția noastră a fost decisivă în luna octombrie.

Din acest motiv am organizat, în această toamnă, la București, conferința Law Enforcement Network, cu participarea a 41 de state. Avem cele mai bune evaluări pe Rule of Law din ultimii doi ani, care constată un progres în combaterea corupției la nivel înalt. Am încercat să comunicăm cât se poate de clar, fără a face din asta acte de pompierism sau de a exagera lucruri care nu sunt. Am avut decență în discursul public și ne dorim să o menținem, pentru că forțarea comunicării publice poate avea un efect de bumerang. Atunci când împingi lucrurile prea mult, creezi așteptări la un nivel care, de multe ori, nu poate fi atins”, a adăugat el.

El subliniază faptul că s-au prioritizat cazurile „în funcție de fapte, nu de persoane”.

„Măsura noastră a fost să comunicăm public doar atunci când avem acuzații formulate clar, precis și care pot sta în picioare. Până în acest moment, în ultimii trei ani, am crescut semnificativ în ceea ce privește rata de încredere, tocmai pentru că am venit cu acuzații precise, pe care chiar și un ochi neavizat le poate înțelege ca fiind acte mari de corupție.

Am prioritizat cazurile în funcție de fapte, nu de persoane. Nu ne-a interesat să fixăm ținte. De la bun început am mers pe ideea că nu ținta este importantă, pentru că ar fi nelegal. Am spus clar că vom construi cazuri mari. Dosarul de la Portul Constanța, de exemplu, ne-a trebuit cinci-șase luni să introducem trei investigatori. Ancheta din Portul Constanța e de film. Vorbim despre contracte de sute de milioane de euro și mită de 6,5 milioane de euro.

Putem spune despre aceste cazuri că sunt mici? Sub nicio formă. De aceea am spus întotdeauna că nu ne vom concentra pe dosare mărunte, de tip angajări sau vaccinări fictive, așa cum s-a întâmplat în mandatul anterior la nivelul DNA”, a subliniat Voineag.

Mai mult, procurorul șef DNA spune că principiul la care se raportează este „recuperarea produsului infracțional: să le luăm banii”.

Avem resurse și un buget important și trebuie să întoarcem societății ceea ce nu i s-a întors. De aceea am venit cu ideea de a dezvolta capabilitățile noastre pentru a livra inclusiv dosare de conținut, cu recuperarea produsului infracțional, astfel încât banii să se întoarcă în societate.

Un lucru este cert: orice infractor își face astăzi un calcul cinic, un calcul de oportunitate, dacă să săvârșească sau nu o infracțiune, în funcție de riscuri. Încă din candidatură am spus că acest calcul trebuie înfrânt.

Acest lucru vizează, în primul rând, recuperarea produsului infracțional: să le luăm banii. La acest principiu m-am raportat și aceasta este viziunea pe care am încercat să o impun. Cred că ne-a și reușit”, a mai spus Voineag.

Voineag: Avem un sechestru la zi de aproximativ 300-330 de milioane de lei. Bugetul DNA e sub 300 de milioane

Șeful anticorupție a subliniat că, la finalul lunii decembrie, DNA avea un sechestru la zi peste bugetul Agenției: aproximativ 300–330 de milioane de lei. „Bugetul Direcției Naționale Anticorupție este undeva sub 300 de milioane de lei”, a spus el.

„Avem un sechestru la zi, la finalul lunii decembrie, de aproximativ 300–330 de milioane de lei, mult mai mare decât bugetul pe care îl are DNA. Bugetul Direcției Naționale Anticorupție este undeva sub 300 de milioane de lei.

Este esențial să înțelegem că acesta a fost, de fapt, punctul central al candidaturii mele. Când am vorbit despre DNA 2.0, m-am raportat strict la ideea că trebuie să le luăm și banii. Dosare mari s-au făcut, dar trebuie să ne ocupăm și de partea de recuperare a produsului infracțional”, a continuat el.

Astfel Voineag spune că DNA a devenit o „organizație profitabilă”.

„Marele plus pe care îl avem în acest moment este că am devenit, ca instituție, o organizație „profitabilă”, cum s-ar spune, în sensul în care sechestrele la zi sunt mai mari decât bugetul pe care îl avem.

Acesta este meritul colegilor noștri din DNA, care au înțeles deschiderea către o nouă optică, către o nouă viziune. Este vorba despre a ne axa pe faptul că banii respectivi trebuie să fie întorși în economia reală, pentru că nevoia de bani este una foarte mare”, a afirmat el.

El a subliniat că, într-un an, au fost trimise în judecată 12 dosare de mare evaziune fiscală, cu prejudicii cuprinse între 18 milioane de lei și 96 de milioane de lei.

„Cu titlu de exemplu, în dosarele de evaziune fiscală, pentru că am intrat pe competența de evaziune fiscală în 2024, într-un singur an am reușit să trimitem în judecată, cu acuzații formulate, 12 dosare de mare evaziune fiscală, cu prejudicii cuprinse între 18 milioane de lei și 96 de milioane de lei. Sunt 12 dosare, un volum foarte mare, tocmai pentru că ne-am asumat că vom contribui activ la combaterea marii evaziuni fiscale.

Cred în continuare că avem un potențial foarte mare de a trage persoane la răspundere penală și pe viitor, mai ales pentru infracțiuni care au tangență cu zona de corupție”, a concis Voineag.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close