Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis a promulgat pensiile ocupaționale

Klaus Iohannis a promulgat pensiile ocupaționale

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul pentru promulgarea Legii privind pensiile ocupaţionale, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES de Administraţia Prezidenţială.

Klaus Iohannis a promulgat pensiile ocupaționale
06 Ian 2020   •   10:48

Legea transpune prevederile Directivei (UE) 2016/2341 a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale (IORP). Actul normativ defineşte principiile înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale şi ale fondurilor de pensii ocupaţionale, autorizarea schemelor de pensii ocupaţionale, constituirea fondului de pensii ocupaţionale prin contract de societate civilă, colectarea contribuţiilor şi investirea resurselor financiare ale fondurilor de pensii ocupaţionale, precum şi plata pensiilor ocupaţionale.

Potrivit sursei citate, şeful statului a mai semnat următoarele decrete:

- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi;

- Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2019 pentru autorizarea Serviciului de Protecţie şi Pază să înregistreze în evidenţele proprii autovehiculele în care s-a deplasat Sanctitatea Sa Papa Francisc cu ocazia vizitei desfăşurate pe teritoriul României;

- Decret privind promulgarea Legii pentru completarea anexei din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. 

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Se bagă pensiile pe card! S-a aflat exact data la care se vor vira banii
x close