Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis despre îngheţarea salariilor: "Asta este!"

Klaus Iohannis despre îngheţarea salariilor: "Asta este!"

Preşedintele Klaus Iohannis a comentat, marţi seară, măsura îngheţării salariilor în sectorul de stat, în contextul crizei economice agravate de pandemie. Este o măsură care a determinat mai multe sindicate, între care ale poliţiştilor şi ale lucrătorilor din sectorul sanitar, să organizeze acţiuni de protest.

Klaus Iohannis despre îngheţarea salariilor: "Asta este!"
de Adrian Iclozan    |    12 Ian 2021   •   19:00

"Măsura îngheţării salariilor mi se pare una justă. Suntem în plină pandemie, în plină criză economică şi încercăm, prin vaccinare, să punem capăt pandemiei la noi. Dar trebuie să fim foarte conştienţi de faptul că economia a suferit şi s-a contractat.

Concluzia este simplă: sunt mai puţini bani la buget. Concluzia evidentă: nu poate fi vorba e mărirea unor lefuri bugetare în anul 2021, până la ieşirea din criza economică. E o concluzie simplă, nu vorbim de austeritate şi nu se taie pensii şi salarii(...)

Iohannis: În criză nu pot creşte salariile. Asta e!

Din păcate, cât timp e criză, nu putem vorbi de majorări în zona bugetarilor. Asta este. Că sunt mulţi nemulţumiţi, înţeleg. Oamenii s-au aşteptat după un an pandemic, cu multe sacrificii, să revină la normalitate şi să le crească salariile.

Însă lucrurile trebuie văzute aşa cum sunt: salariile şi pensii vor putea creşte iarăşi aşa cum vom ieşi din criza economică. Iar eu sunt convins că anul acesta ieşim din criza economică", a declarat Iohannis.

Protestul poliţiştilor: Fără amenzi, fără ore suplimentare, preiau doar apelurile de urgenţă

Poliţiştii membri de sindicat ai organizaţiilor Europol, Pro Lex, Decus și Diamantul nu mai dau, de luni, 11 ianuarie, amenzi, ci doar avertismente scrise sau verbale.

Lideru sindicatului Europol, Cosmin Andreica, a spus, într-o intervenţie la Antena 3, că existau alte soluţii - în afara îngheţării salariilor - în bugetul prevăzut pentru Ministerul de Interne.

"Avem o singură revendicare: cea legată de îngheţarea salariilor, în condiţiile în care vorbim de o lege din 2017, care trebuia să elimine inechităţile salariale din sistem până în 2022. S-a luat decizia îngheţării fără să fim consultaţi( ...)

Prima etapă: de luni, aplicarea de avertismente şi o mai mare rigoare în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, care va fi, probabil, considerată exces de zel.

Din 18 ianuarie vom refuza să mai efectuăm ore suplimentare, pentru că după 10 luni de pandemie colegii noştri au efectuat sute de ore suplimentare şi sunt epuizaţi şi vom refuza să mai efectuăm sarcini pe care nu le avem în fişa postului, cum ar fi verificarea izolărilor la domiciliu, comunicarea deciziilor de carantinare şi alte activităţi care intră în atribuţiile Direcţiilor de Sănătate Publică.

Dacă nu ajungem la o înţelegere cu ministrul, din 25 ianuarie ne vom prezenta la serviciu şi vom răspunde doar la apelurile de urgenţă, după modelul protesului magistraţilor de la începutul lui 2020", a menţionat sindicalistul.

Scandal cu jandarmii la protestul personalului sanitar

Circa 100 de angajați din sănătate s-au adunat marți, 12 ianuarie, în fața Palatului Administrativ din Timișoara, pentru a-și cere drepturile salariale. Oamenii au venit la protest solicitând respectarea legislaţiei privind pensiile şi contestă deciziile luate de către Guvernul Cîţu cu privire la banii pe care aceştia îi primesc.

Au fost proteste şi în Capitală, în faţa Guvernului. Angajaţii din sistemul sanitar au protestat în faţa Executivului şi au solicitat mărirea veniturilor de bază şi sporuri de risc.

Singurul lider politic care a mers să discute cu ei a fost co-preşedintele AUR, George Simion.

Miercuri, lucrătorii din penitenciare vin la Guvern să ceară creşterea salariului minim. Protestele, din mai multe domenii, vor continua până la finalul acestei luni.
 

×
Subiecte în articol: inghetarea salariilor Klaus Iohannis
Parteneri
Nouă metodă de înșelătorie în România în numele ministrului Energiei
x close