Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, îngrijorat de situația din regiunea Mării Negre

Klaus Iohannis, îngrijorat de situația din regiunea Mării Negre

Klaus Iohannis, îngrijorat de situația din regiunea Mării Negre
Sursa foto: Foto: presidency.ro
28 Feb 2019   •   20:23

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că situaţia din regiunea Mării Negre este din ce în ce mai volatilă, subliniind că în acest context a susţinut necesitatea unei prezenţe fizice a NATO mai bună în zonă, iar lucrurile se dezvoltă în acest sens.

Preşedintele Iohannis a fost întrebat în ce va consta efortul comun de descurajare a acţiunilor de tipul celor ale Rusiei din regiunea Mării Negre.

"Avem iniţiative destinate Mării Negre, avem strategii NATO pentru Marea Neagră, avem unităţi speciale pentru zona Mării Negre, cum este, de exemplu, unitatea de la Craiova. Avem exerciţii comune special destinate zonei Mării Negre şi avem foarte multe evenimente comune de tip training, abordări de tip tactică şi chiar pregătirea pentru un centru de comandă pentru întreaga regiune. Aceste chestiuni au şi aspecte foarte practice. După cum am observat, zona Mării Negre devine din ce în ce mai complexă şi situaţia din ce în ce mai volatilă şi, de aceea, am insistat, şi lucrurile se dezvoltă în direcţia bună, să avem o prezenţă fizică, practică NATO mai bună în zonă. De aceea, am solicitat şi avem prezenţă navală mult îmbunătăţită din partea NATO faţă de ce am avut acum câţiva ani. Avem poliţie aeriană la care participă aliaţi importanţi de-ai noştri şi, prin această poliţie aeriană, putem să prevenim anumite incidente. Avem sesiuni comune de antrenament şi cred că este important să spunem că avem şi o prezenţă fizică a militarilor aliaţi foarte bună în zona Mării Negre. Toate aceasta le vedem în complementaritate cu prezenţa NATO în zona baltică", a spus Iohannis, la conferinţa de presă comună cu omologii săi din Slovacia, Andrej Kiska, şi Polonia, Andrzej Duda.

El a subliniat că prin astfel de măsuri, care vor fi sporite în continuare, va fi asigurată securitatea Flancului Estic, menţionând că acest obiectiv va fi prezentat la Summitul NATO de la finalul anului.

"Vom avea ocazia să prezentăm aceste chestiuni şi la întâlnirea NATO, Summitul NATO, de la sfârşitul acestui an", a afirmat Iohannis.

Preşedintele a evidenţiat că solidaritatea aliată şi o relaţie transatlantică solidă sunt principii cheie care trebuie să rămână prioritare dacă se doreşte ca NATO să răspundă eficient provocărilor complexe de securitate, punctând că România îşi ia în serios obligaţiile care îi revin.

"Am transmis un mesaj clar privind importanţa solidarităţii aliate şi a unei relaţii transatlantice solide. Sunt principii cheie care trebuie să rămână prioritare, dacă vrem ca NATO să răspundă şi în continuare eficient provocărilor complexe de securitate cu care, evident, se confruntă. Pentru fiecare ţară în parte, aceste principii se transpun în acţiuni concrete, astfel încât responsabilităţile să fie împărţite echitabil, iar obiectivul final, adică siguranţa cetăţenilor noştri, să fie atins. România îşi ia foarte în serios aceste obligaţii, pentru că aici nu vorbim despre lucruri abstracte, ci despre a-i proteja pe oameni şi a le da încredere că sunt apăraţi în faţa oricăror pericole", a completat Iohannis.

El a adăugat că evoluţiile de securitate din vecinătatea estică şi din regiunea Mării Negre continuă să reprezinte "o sursă serioasă de îngrijorare".

"Am abordat stadiul şi perspectivele iniţiativelor dezvoltate în cadrul prezenţei avansate a NATO pe Flancul Estic, subliniind necesitatea implementării depline a deciziilor privind consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în regiune, de o manieră coerentă şi sustenabilă. Cu atât mai importantă este continuarea consolidării Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, asigurarea unei prezenţe constante şi frecvente a navelor aliate în Marea Neagră, precum şi stabilirea unor structuri militare de comandă şi control cât mai eficiente în regiunea noastră", a mai spus şeful statului.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close