×
Antena 3 S.A. utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată pe www.antena3.ro. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.antena3.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.Antena3.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Aviaţiei Române: „Transmitem recunoştinţa şi admiraţia noastră temerarilor zborului”

20 Iul 2019   •   10:38
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Aviaţiei Române: „Transmitem recunoştinţa şi admiraţia noastră temerarilor zborului” 16
foto- presidency.ro

 Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, un mesaj în care subliniază admiraţia tuturor faţă de profesia de aviator şi rolul important pe care "temerarii zborului" îl au în îndeplinirea misiunilor pentru protejarea suveranităţii spaţiului aerian al României. 

"Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene onorează curajul şi devotamentul temerarilor zborului. În această zi, aflată sub patronajul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, transmitem recunoştinţa şi admiraţia noastră tuturor celor care au îmbrăţişat nobila profesie de aviator în slujba Aripilor Româneşti. Această structură performantă a sistemului naţional de securitate îndeplineşte misiuni complexe pentru protejarea suveranităţii spaţiului aerian al României, asigurarea transporturilor aeriene şi cooperarea cu statele aliate în cadrul misiunilor de menţinere a păcii, precum şi participarea la înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale sau în cazul unor situaţii de urgenţă", potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. 
Citește Și Ziua Aviației Române. Spectacol aerian în Piata Aviatorilor din Capitală

Totodată, arată şeful statului, Forţele Aeriene Române trebuie să continue procesul amplu de modernizare, ca parte a consolidării posturii de apărare a României, în concordanţă cu deciziile NATO. 

"În acest context, salut lansarea misiunilor de Poliţie aeriană cu avioane F-16, sub comandă naţională, ca rezultat concret al acordului politic încheiat cu partidele parlamentare, la începutul mandatului meu de preşedinte, privind creşterea finanţării cheltuielilor de apărare până la 2% din PIB. Toţi cei implicaţi în industria aviaţiei civile - de transport, utilitară şi sportivă - contribuie la dezvoltarea ţării noastre şi merită recunoştinţa noastră, la fel ca toţi aviatorii militari şi civili care salvează vieţi omeneşti ori desfăşoară activităţi de cercetare, promovând, astfel, ştiinţa aeronautică românească", se arată în mesaj. 

Preşedintele îi felicită pe profesioniştii din domeniul aviaţiei pentru integritate, devotament şi tenacitate. 

"Sunt convins că veţi continua, cu acelaşi profesionalism, să contribuiţi la îndeplinirea de către România a obiectivelor sale fundamentale de politică externă, pe linia apartenenţei la NATO şi UE şi a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii. Vă doresc sănătate, succes şi 'Cer senin'! La mulţi ani!", adaugă Klaus Iohannis. 

Sursă: Agerpres

sati