Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, după ce Florin Roman și-a dat demisia de la Ministerul Digitalizării și Cercetării: ”Va fi acceptată”

Klaus Iohannis, după ce Florin Roman și-a dat demisia de la Ministerul Digitalizării și Cercetării: ”Va fi acceptată”

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, într-o declarație de presă de la Bruxelles, că a primit și a acceptat demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Florin Roman. Virgil Popescu va fi numit ministru interimar.

Klaus Iohannis, după ce Florin Roman și-a dat demisia de la Ministerul Digitalizării și Cercetării: ”Va fi acceptată”
Sursa foto: Hepta
de Adelina Miron    |    15 Dec 2021   •   18:35

„Am primit demisia domnului Florin Roman. Această demisie va fi acceptată și voi numi interimar pe domnul ministru Virgil Popescu până când se stabilește cine va prelua definitv acest portofoliu. Actele vor fi semnate când mă întorc în țară”, a declarat Klaus Iohannis.

Florin Roman și-a dat demisia din funcția de ministru al Cercetării și Dezvoltării după ce a fost acuzat că a mințit în CV. Este acuzat că nu și-a luat licența la Universitatea Babeș-Bolyai, fapt confirmat de rectorul universității, și că a plagiat în lucrarea de masterat. Totodată, Roman spune că nu își găsește cartea publicată, pe care a menționat-o în CV.

Deși acesta a trecut în CV că este licențiat de două ori în Economie la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și Universitatea Athenaeum din București, rectorul Universității Babeș-Bolyai susține că Florin Roman nu a urmat niciodată cursurile aici și nici nu este licențiat în cadrul acestei instituții, potrivit jurnaliștilor de la Libertatea.

Ministrul Digitalizării, Florin Roman, a negat acuzațiile de plagiat care i s-au adus după ce acesta a transmis 10 pagini din lucrarea de master jurnaliștilor Libertatea.

Aceștia au arătat că cele 10 pagini din lucrarea de master a ministrului sunt plagiate în proporție de 100%. Jurnaliștii susțin că paginile sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.

Mai mult, lucrarea „Teoria sistemelor informaţionale”, pe care Florin Roman și-a trecut-o în CV, și despre care susține că a scris-o și a apărut la Editura Academiei Române, în 2006, potrivit Libertatea, nu poate fi găsită nici la editură, nici la Biblioteca Naţională, iar ministrul a spus că nu o găsește nici acasă.

×
Subiecte în articol: Florin Roman demisie Klaus Iohannis
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close