Antena 3 CNN Actualitate Laura Codruța Kovesi, laude pentru procurorul care a jignit-o

Laura Codruța Kovesi, laude pentru procurorul care a jignit-o

Laura Codruța Kovesi, laude pentru procurorul care a jignit-o
Sursa foto: Foto : Agerpres
15 Feb 2017   •   08:12

Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi avea, în urmă cu exact o lună, numai cuvinte de lauda la adresa DNA Ploieşti. Aceasta spunea că echipa de la Prahova este una extrem de performantă, iar procurorii de acolo se ocupă de unele dintre cele mai importante dosare penale.

”DNA Ploiești este una dintre structurile teritoriale cele mai performante, cu cele mai multe dosare, colegii de la Ploiești fac o echipa foarte bună, profesioniști, au fost și atacati foarte mult”, a spus Laura Codruța Kovesi, la un post de televiziune.

Un procuror de la Prahova îi jigneşte grav pe şefa DNA Laura Codruţa Kovesi şi pe Procurorului General Augustin Lazar. În înregistrarea care a fost făcută publică, procurorul Mircea Negulescu spune despre cei doi şefi de parchete că sunt, citez, "zdrenţe ordinare”. Discuţia nu se opreşte însă aici, iar procururorul îşi numeşte colegii de la Bucureşti nişte nenorociţi.

Jignirile au fost făcute în timpul unei convorbiri telefonice pe care procurorul de la DNA Prahova o avea cu soţia unui bărbat anchetat de şantaj şi ultraj.

×
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close