Antena 3 CNN Actualitate Anunț important pentru mamele din România! Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează marketingul înlocuitorilor laptelui matern

Anunț important pentru mamele din România! Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează marketingul înlocuitorilor laptelui matern

Anunț important pentru mamele din România! Klaus Iohannis a promulgat legea care reglementează marketingul înlocuitorilor laptelui matern
Sursa foto: Foto: pixabay.com
07 Noi 2016   •   15:38

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, proiectul de lege care reglementează marketingul înlocuitorilor laptelui matern, după ce Parlamentul a admis parţial cererea sa reexaminare, în care solicita modificarea actului normativ, pentru că ar contravine normelor europene în vigoare, scrie news.ro.

Potrivit amendamentelor admise, s-au modificat definiţiile marketingului şi personalului de marketing, pentru clarificarea textului fiind preluate definiţiile din Codul Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern, elaborat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 
 
S-a modificat, de asemenea, textul care prevede că personalul de marketing, în exerciţiul funcţiei sale, nu are dreptul să contracteze direct sau indirect femeile însărcinate, mamele de sugari, schimbând verbul cu ”a contacta”. 
 
De asemenea, în amendamente se mai precizează că Ministerul Economiei şi Comerţului notifică Comisiei Europene reglementările prevăzute în lege. 
 
În plus, se menţionează că produsele vizate de lege şi care sunt introduse pe piaţă sau etichetate în conformitate cu prevederile legale în vigoare pot continua să fie comercializate după intrarea în vigoare a legii, până la epuizarea stocurilor respectivelor produse vizate. Acest termen este introdus, potrivit comisiei raportoare, pentru a asigura un termen care să permită producătorilor să se conformeze noilor reguli de etichetare. 
 
 

 

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close