Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav în județul Mureș. Impact frontal, după o depășire periculoasă | 8 victime, printre care un copil de nici 2 ani

Accident grav în județul Mureș. Impact frontal, după o depășire periculoasă | 8 victime, printre care un copil de nici 2 ani

Un accident grav s-a produs în cursul zilei de astăzi în județul Mureș, după ce un șofer a încercat să depășească un TIR, dar s-a ciocnit frontal de o mașină care venea de pe contrasens. Opt persoane au fost rănite, printre care și un copil de nici doi ani.

Accident grav în județul Mureș. Impact frontal, după o depășire periculoasă | 8 victime, printre care un copil de nici 2 ani
Sursa foto: Antena 3
de Andreea Ştefan    |    Sorin Tantos    |    29 Mai 2022   •   18:11

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a condus un autoturism pe DN13 E60 dinspre municipiul Sighișoara înspre municipiul Târgu Mureș, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar condus de un bărbat în vârstă de 39 de ani. 

În urma impactului au rezultat 8 victime, 3 din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 55 de ani, respectiv șoferul și 2 femei pasagere și 5 din autoturismul condus de bărbatul în vârstă de 39 de ani, respectiv șoferul, 1 bărbat, 2 femei și o fetiță de 1 an și 6 luni.

Copilul a fost luat de elicopterul SMURD și dus la UPD Târgu Mures. Celelalte patru victime au fost preluate de ambulanță și duse la același spital. 

Oamenii se întoarceau de la cumpărături și mai aveau doar 10 km până acasă.

Traficul este blocat și deviat pe DJ 151D Acățari - Ungheni.

În continuare se efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului.

×
Subiecte în articol: mures accident
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close