Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident tragic în județul Tulcea! Trei oameni, printre care un copil, și-au pierdut viaţa

Accident tragic în județul Tulcea! Trei oameni, printre care un copil, și-au pierdut viaţa

Un grav accident rutier s-a produs duminică după-amiaza, pe șoseaua Tulcea-Agighiol, în urma căruia trei persoane și-au pierdut viata. Este vorba despre doi adulţi şi un copil.

Accident tragic în județul Tulcea! Trei oameni, printre care un copil, și-au pierdut viaţa
Sursa foto: tulceanoastra.ro
de Georgiana Adam    |    13 Feb 2022   •   15:52

Persoana aflată la volan, în vârstă de 20 de ani, în timp ce se deplasa pe ruta Agighiol – Tulcea, la intrarea în municipiu, din cauza vitezei a intrat în coliziune cu un copac, potrivit jurnaliștilor de la tulceanoastra.ro

În urma impactului, trei persoane au decedat şi alte trei persoane au fost rănite.

"Din primele verificări efectuate la fața locului de către polițiști, a reieșit că, un tânăr în vârsta de 20 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism Audi A6, din direcția localității Agighiol către Tulcea, a intrat în coliziune cu un copac.

În urma accidentului a rezultat decesul a trei pasageri (doi adulți și un minor) și rănirea conducătorului auto și a unui minor ce se afla în același autoturism, cei din urmă fiind transportați la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală și în continuare se efectuează cercetări", potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii IPJ Tulcea.

×
Subiecte în articol: accident Tulcea
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close