Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de 12 ani din Botoșani cântăreşte doar şase kilograme! A fost spitalizat în stare gravă

Un copil de 12 ani din Botoșani cântăreşte doar şase kilograme! A fost spitalizat în stare gravă

Un copil de 12 ani din Botoșani cântăreşte doar şase kilograme! A fost spitalizat în stare gravă
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    22 Feb 2019   •   09:31

Un copil în vârstă de 12 ani care cântăreşte doar şase kilograme a fost internat în stare gravă pe Secţia de anestezie şi terapie intensivă pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani, a declarat, pentru Agerpres, managerul unităţii medicale, Livia Mihalachi.

Potrivit sursei citate, copilul, care provine dintr-o familie din mediul rural, a ajuns la spital deshidratat, cel mai probabil din cauza malnutriţiei, dar şi a bolii de care suferă, paralizie cerebrală infantilă.

„Este vorba de un copil care a ajuns la noi deshidratat 10%, cu enterocolită acută. El a ajuns târziu la spital, pentru că deshidratat 10% înseamnă foarte mult”, a afirmat Mihalachi.

Minorul provine dintr-o familie cu patru copii, el fiind cel mai mare. Ceilalţi trei sunt sănătoşi.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: copil spital
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close