Antena 3 CNN Actualitate Locale Cadre medicale amenințate cu arma într-un spital din Constanța. Cum și-a explicat gestul bărbatul aflat în stare de ebrietate

Cadre medicale amenințate cu arma într-un spital din Constanța. Cum și-a explicat gestul bărbatul aflat în stare de ebrietate

Un bărbat de aproximativ 30 de ani, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a intrat în Spitalul Clinic de Urgență Constanța cu o armă, la secția de Pediatrie, și a început să amenințe cadrele medicale.

Cadre medicale amenințate cu arma într-un spital din Constanța. Cum și-a explicat gestul bărbatul aflat în stare de ebrietate
Sursa foto: foto- Pexels
28 Ian 2020   •   08:57

Agenții care asigurau paza spitalului i-au chemat pe colegii lor de la intervenție, iar bărbatul a fost imobilizat. Asupra sa a fost găsit un pistol cu bile și un spray paralizant. 

Motivul pentru care ar fi recurs la acest gest e că s-ar fi săturat să tot aștepte consultul copilului. 

Polițiștii au fost arestați, iar pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obicte periculoase, potrivit replicaonline

Medicii au spus că bărbatul nu avea niciun motiv să se comporte astfel fiindcă fetița lui a fost preluată pentru consult în mai puțin de 20 de minute. 

„Copila, în vârstă de 10 ani, a fost preluată imediat de personalul medical din Urgențe și supusă intervențiilor. În tot acest timp, tatăl micuței a devenit agitat și afirma în sala de așteptare că el face moarte pentru copilul său, moment în care a și scos arma amenințând pe toată lumea. Imediat au intervenit forțele de ordine și l-au imobilizat până la sosirea poliției” a transmis Crina Kibedi, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.

 

 

×
Parteneri
Marcel Ciolacu dă asigurări: Sunt bani de salarii si pensii
x close