Antena 3 CNN Actualitate Locale Spitalul Municipal Mangalia riscă să ajungă hotel! Clădirea a fost scoasă la vânzare pe internet

Spitalul Municipal Mangalia riscă să ajungă hotel! Clădirea a fost scoasă la vânzare pe internet

Situaţie halucinantă la Mangalia. O clădire, în care își desfășoară activitatea un corp al spitalului din oraş a fost scoasă la vânzare pe internet. Proprietarul imobilului, o persoană fizica din Pitești, care a plătit pentru respectiva clădire 300 de mii de euro, cere acum 2 milioane și jumatate de euro. Grav este că, în acest moment, în imobilul respectiv sunt internaţi mai multi pacienţi.

Spitalul Municipal Mangalia riscă să ajungă hotel! Clădirea a fost scoasă la vânzare pe internet
de Raluca Butan    |    25 Feb 2021   •   09:51

Clădirea și terenul corpului de spital din Mangalia în care funcţionează secțiile de pediatrie, neonatologie, dar și maternitatea a ajuns în proprietatea Crucii Roșii în anul 2017.

La scurt timp, Crucea Roșie a fost executată silit de o firmă de avocatură, iar imobilul a fost scos la vânzare. 

Clădirea fost cumpărată de către o persoană din Pitești care a pus-o la vânzare pe internet zilele trecute.

Corpul spitalului a fost cumpărat cu 300.000 de euro, în octombrie 2020

Proprietarul cere acum peste 2 milioane și jumătate de euro

Imobilul se întinde pe 2.500 de metri pătrați. 

''Spitalul Mangalia este la fel de important pe timpul verii, cum e Spitalul de Urgență din București. De la Costineşti până la Vama Veche, tot ce se întâmplă pe litoral este adus aici'', a spus Ozghiun Menabit, consilier local Municipiul Mangalia.

Spitalul riscă să devină hotel

Conform anunțului de vânzare, corpul de spital în care se află internați pacienți ar putea deveni hotel. De cealaltă parte, mai-marii unitatii medicale spun că acest lucru este practic, imposibil. 

''Există o sentinţă judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stipulează clar, că indiferet cine va fi proprietarul acestei clădiri, imobil au obligaţia să păstreze activitatea medicală timp de 10 ani de zile'', spune Alina Dan, manager Spitalul Municipal Mangalia.

Proprietarul imobilului cere autorităților locale o chirie lunară de 5.000 de euro, sumă pe care cei de la vârful Primăriei Mangalia refuză să o achite, pe motiv că ar fi injustă. 

Autoritățile locale vor să ridice un nou pavilion în curtea spitalului din Mangalia. Asta pentru a fi siguri că, în viitor, nu vor rămâne fără spațiu pentru cele trei secții găzduite de imobilul aflat în centrul controversei.

Deocamdată, însă, fondurile necesare noii construcții nu au fost accesate. 

Dreptul la replică al proprietarului:

''Vreau sa aduc niste precizari pentru a scoate adevarul la lumina, provacand totodata presa si jurnalistii de buna credinta sa verifice informatiile pe care le primesc "pe surse", neraspunzand cu "sa traiti!" la comenzile politice. Astfel ca: imobilul a fost cumparat printr-o procedura legala (licitatie de executare), la care poate sa participe orice cetatean, iar pretul de adjudecare a fost mult mai mare decat cel comunicat "pe surse – 300.000 sau 310.000 Euro", ca urmare a numarului mare de supralicitari care s-au facut; un alt neadevar comunicat de presa tot "din surse" este cuantumul chiriei de "10.000 sau 11.000 Euro), astfel asa cum spune si hotararea instantei, conform legii 165/2013 art. 45, proprietarul este obligat sa pastreze utilitatea publica a imobilului pana in 2027 si sa beneficieze de plata unei chirii ce este stabilita de aceeasi lege si care este mai mica decat jumatate din cei 10.000 Euro, cuantumul acesteia fiind stabilit printr-un raport de evaluare comunicat Primariei Mangalia, deci nu cum a spus dl. Viceprimar "noul proprietar poate solicita autoritatii locale care il foloseste o chirie". De asemenea vreau sa informez cetatenii de buna credinta ca am incercat inca de la inceput sa stabilesc o relatie de buna colaborare cu Primaria Mangalia, comunicandu-i personal d-lui Primar si reprezentantilor acestuia acest lucru si faptul ca sunt de acord cu mentinerea functiunilor existente si dupa 2027, numai ca dansii nu sunt interesati de incheierea contractului de inchiriere prezentat inca din 08.10.2020, si intrarea in legalitate. In sustinerea celor afirmate si rezolvarea situatiei, am depus numeroase documente atat la autoritaltie locale (Primaria Mangalia, Spitalul Municipal Mangalia) cat si la Prefectura Constanta si Guvern (Corpul de control al Primului Ministru). Deoarece autoritatile locale refuza sa respecte legea, considerandu-se deasupra acesteia, iar acesta situatie aducandu-mi un grav prejudiciu am luat hotararea de a vinde acest imobil (acesta fiind un drept al proprietarului), dar nu inainte de informa Primaria Mangalia, respectand dreptul acesteia la preemtiune si a-i comunica ca poate sa o cumpere la pretul de 900.000 Euro, insa oferta a fost refuzata de dl. Primar (document inregistrat). In contiunuare vanzarea se va face pe piata imobiliara libera. Mentionez inca odata ca in sustinerea celor prezentate exista numeroase documente inregistrate la autoritati si ca este corect ca acestea sa prezinte presei si cetatenilor lucrurile asa cum sunt.

Este interesant de urmarit sedinta de consiliu local din 07.11.2019 (youtube: mangalia vanduta rechinilor imobiliari – minutul 13:40) prin care este refuzata si oferta de vanzare facuta de Crucea Rosie, de 1.200.000Euro, si in care un consilier local arata ca s-au cheltuit 3.000.000Euro pentru repararea unei biserici si 2.000.000Euro pentru amenajarea gradinii de vara si nu se ofera acesti bani pentru cumpararea Spitalului de Pediatrie; asa ca domnilor care sunteti afectati de acesta vanzare a unui proprietar caruia nu i se respecta dreptul conferit de lege (deorarece nu sunt bani sa se plateasca o chirie modica raportata la imobilul care se foloseste ???), dar lui i se cere sa respecte legea, mai ganditi-va cum se cheltuieste banul public si de catre cine!!!!! Sper sa nu se stearga acesta inregistrare si sa fie vazuta de cat mai multi; doar este publica!'', susţine proprietarul imobililului situat pe faleza Municipiului Mangalia.

 

×
Subiecte în articol: spital mangalia Pitești pacienti hotel
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close