Primăria Capitalei a reacționat, miercuri, într-o postare pe Facebook, la imaginile care s-au viralizat de câteva zile și în care sunt surprinși numeroși șobolani în zona Pieței Sf. Vineri.
"Cine spune Bucureştiul nu are viaţă de noapte?", spune textul asociat clipului în care numeroase rozătoare mișună pe un trotuar din centrul Capitalei. Imaginile au generat sute de distribuiri şi de comentarii, în care oamenii reclamă că şi în alte locuri din oraș este "la fel", iar șobolanii ies "la plimbare" inclusiv în timpul zilei.
Municipalitatea, la rândul ei, susține că în zonă s-au instalat stații raticide, dar acestea ar fi fost îndepărtate de "persoanele care hrănesc porumbei".
Primăria: Cei care hrănesc porumbei au furat stațiile de intoxicare
"Încă din luna mai, cei de la Compania Municipală Eco Igienizare (CMEIB), alături ADP Sector 3, au intervenit în zonă. Au găsit numeroase galerii săpate în spațiul verde, deșeuri abandonate, resturi alimentare pe trotuar, provenite de la cetățeni care hrănesc porumbeii.
Acestea favorizează apariția rozătoarelor.
Pe 29 mai, Compania a aplicat raticide și tratamente chimice direct în galerii. ADP Sector 3 a astupat și tasat galeriile. În acest fel, a blocat ieșirea rozătoarelor și a prevenit contactul oamenilor sau animalelor de companie cu substanțele toxice.
Pe 3 iunie, CMEIB a revenit și a verificat zona. Terenul Primăriei Sectorului 3 (PS3) era în continuare insalubru, iar stațiile de intoxicare fuseseră vandalizate sau furate. Din 21 rămăseră doar 7. Cei care hrănesc porumbeii le-au luat.
Compania a cerut ca Poliția Locală Sector 3 să intervină și să-i sancționeze pe cei care depozitează deșeurile pe terenul PS3, aruncă resturi pentru păsări și animale și distrug în mod repetat stațiile cu tratament", se spune în postarea municipalității, potrivit căreia polițiștii locali ar fi trebuit să monitorizeze perimetrul.
Primăria Capitalei: Au fost instalate noi cutii cu raticide. Au fost furate și acestea
Ulterior, potrivit Primăriei Generale, Compania Eco Igienizare a aplicat acolo încă două tratamente raticide însă și aceste stații au fost furate.
"În continuare, pe acel teren sunt aruncate resturi alimentare, deșeuri menajere necolectate și hrană pentru păsări/animale pe zona betonată și pe spațiul verde.
Terenul este acoperit cu vegetație care favorizează cuibărirea - între care plantele ornamentale de tip tuia și ienupăr oferă adăpost optim - și favorizează crearea galeriilor
În acest moment, în zonă sunt amplasate 29 de stații de intoxicare, iar celor de la ADP S3 le-am solicitat să toaleteze/defrișeze plantele ornamentale care favorizează adăpostirea rozătoarelor și să reamenajeze peisagistic perimetrul.
Este necesar să înlocuiască stratul de pământ existent cu unul grosier de nisip și surplus de pietriș, corelat cu amplasarea de plante specifice solului nisipos, pentru a împiedica fizic săparea galeriilor. Celor de la Poliția Locală Sector 3 și Salubritate Sector 3 le-am pus în vedere să monitorizeze zona și să o mențină curată", a mai menționat Primăria Municipală, care a promis să revină cu noi informații.
Reacția Primăriei Sectorului 3
Primăria Sectorului 3, pe terenul căreia au fost filmați șobolanii, susține că "există o instituţie cu atribuţii exclusive la nivelul municipiului Bucureşti pentru deratizarea domeniului public".
"Aceeaşi instituţie care are atribuţii de deratizare putea şi poate solicita sprijinul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti în loc să afirme în mod eronat faptul că a cerut ajutorul Poliţiei Locale a Sectorului 3, la nivelul Poliţiei Locale Sector 3 neînregistrându-se nicio solicitare în acest sens.
Pe de altă parte, direcţia care se ocupă de amenajarea Domeniului Public al Sectorului 3 a răspuns mereu prompt la solicitările companiei Eco Igienizare atunci când aceasta a dorit să efectueze tratamente în spaţiul verde. Credem că dacă fiecare instituţie îşi respectă atribuţiile şi îşi face treaba nu vom mai avea astfel de situaţii", a comunicat Primăria Sectorului 3.