Prin comparație cu festivalul Untold, acolo unde pentru aproximativ 70.000 de persoane purtarea măștii a fost opțională chiar și pentru ministrul de interne Lucian Bode, astăzi toți copiii au purtat masca şi au respectat regulile de distanțare sub ochii părinților care au privit cu emoție de la gard cum cei mici fac primii pași spre clasă.
Întrebat care ar fi explicația autorităţilor privind aceste măsuri, Cosmin Andreica, preşedintele Europol, a spus că este greu să explici de ce decidenţii consideră că un festival este un pas spre normalitate şi 30 de părinți sunt considerați pericol epidemiologic la începutul de an şcolar.
„Am avut și noi o reacție la ceea ce am văzut la Untold mai ales că fiind Ministrul de Interne care nu folosea masca evident că creează o presiune suplimentară pentru colegii din stradă care mai mult ca sigur că în următoarea perioadă vor fi îndemnați să aplice cât mai multe contravenții pentru aceste măsuri de protecție la fel cum se mai întâmplat și în trecut.
Însă va fi destul de greu de explicat pentru cetățeni de ce în cazul lor se aplică sancțiune, iar în cazul ministrului și a celorlalți oameni politici care nu au respectat măsurile nu s-au aplicat sancțiuni.
Este clar că vorbim despre România Educată cu festivaluri în care avem 60.000 de oameni în weekend și început de școală cu părinți la garduri pentru că 10, 15, 20 30 de părinți reprezintă un pericol epidemiologic, este greu de explicat.
Şi este și mai greu de explicat de ce la aceste festivaluri nu s-a mai ținut cont de respectarea legii.
Dimpotrivă chiar aș putea spune că am văzut o indulgență inclusiv din partea oamenilor politici care au spus care prezintă o normalitate acest festival, că reprezintă revenirea la viața de dinainte de pandemie.
Şi cumva a fost transmis un mesaj subliminal forțelor de ordine să nu intervină doar dacă se impune pentru violență sau pe consum de droguri şi mai puţin pe măsuri de protecție", a spus Cosmin Andreica, preşedintele Europol la Antena 3.