Antena 3 CNN Actualitate Locale Femeia care şi-a abandonat tripleţii ar avea, de fapt, 10 copii

Femeia care şi-a abandonat tripleţii ar avea, de fapt, 10 copii

Femeia care şi-a abandonat tripleţii ar avea, de fapt, 10 copii
Sursa foto: Foto: foundation.meriter.com
de M.Z.    |    25 Sep 2015   •   09:16

Cazul tripletelor din Mehedinţi, abandonate de mamă la naştere, a scos la iveală o altă situaţie incredibilă. 

 
Vecinii spun că familia ar mai avea trei copii, daţi ilegal unor familii. Oamenii spun că au fost chiar "vânduţi". 
 
Alţi trei fraţi trăiesc în casa părintească în condiţii greu de descris, iar de al patrulea nu mai ştie nimeni nimic. 
 
În total, sunt 10 copii a căror soartă depinde de modul în care vor acţiona autorităţile. 
 
În urmă cu o lună, oamenii au aflat povestea impresionantă a Cristinei, Alexandrei şi Izabelei, cele trei surori abandonate de mamă, imediat după naştere. Mulţi oameni s-au oferit să le ajute, sau chiar să le înfieze. 
 
Cazul tripletelor a ajuns în atenţia autorităţilor, dar după prima vizită la domiciliul familiei, inspectorii de la Protecţia Copilului au făcut o descoperire şocantă. 
 
Se pare că mama tripletelor ar fi născut în total zece copii. Autorităţile au însă probleme în a-i identifica şi localiza pe toţi. Acasă mai sunt două fete şi un băiat, însă în cazul celorlalţi patru, lucrurile sunt neclare. 
 
Vecinii dau de înţeles că trei dintre copii ar fi ajuns pe la rude sau apropiaţi, dar şi că părinţii ar fi profitat, financiar, de pe urma lor.  
 
Inspectorii de la Protecţia Copilului şi poliţiştii încearcă să dea acum de urma tuturor copiilor. Urmează să decidă apoi dacă cei 10 fraţi mai pot rămâne în familie sau vor fi luaţi în grijă de stat. 

×
Subiecte în articol: mehedinti tripleti
Parteneri
Surpriză în ultimul sondaj pentru Primăria Bucureşti!
x close