Consiliul Județean Botoşani a anunţat o descoperire arheologică de excepție în zona orașului Darabani. Un tezaur impresionant a fost găsit întâmplător, "readucând în prezent povești demult uitate sub formă de artefacte valoroase: 574 de monede de argint, 6 brățări dacice, 2 inele, 1 cataramă, 1 fibulă și 1 psalie de bronz, datând din perioada secolului I î.Hr. – secolului III d.Hr".
Potrivit directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură (DJC) Botoşani, Dănuţ Huţu, piesele au fost descoperite cu ajutorul unui detector de metale de către un fost poliţist de frontieră pasionat de cercetări arheologice. Monedele şi piesele de orfevrărie au fost predate autorităţilor locale, iar apoi au ajuns la DJC.
"Descoperirea a fost făcută la Darabani. A fost predată către Primăria localităţii, conform legii, iar prin intermediul muzeografului de acolo ne-a fost transmisă aici DJC, pentru a face următorul pas şi anume pentru a o transmite Muzeului Judeţean în vederea expertizării. Este clar că ele vor fi clasate în fond sau în tezaur, în funcţie de ce ne va spune expertiza, şi, bineînţeles, se va stabili şi o valoare financiară, având în vedere că legea prevede că cei care descoperă aşa ceva pot primi o recompensă", a precizat Huţu.
Directorul Muzeul Judeţean, Aurel Melniciuc, susţine că patru dintre brăţările găsite la Darabani sunt dacice. Monedele sunt fie imperiale, fie republicane, avânt o vechime foarte mare, notează Agerpres.
"Este un tezaur destul de important, chiar dacă cel puţin în ultimele două secole pe teritoriul României s-au găsit cel puţin o sută piese similare, nu toate de aceeaşi anvergură, nu toate cu la fel de multe piese, dar, în contextul în care aceste brăţări dacice încep să devină tot mai cunoscute în lume, este cu atât mai important şi pentru noi faptul că într-un singur tezaur au fost descoperite şase brăţări. Cel puţin patru dintre ele sunt de origine dacică. De fapt, întregul tezaur variază între secolul I înainte de Hristos şi secolul III după. O parte din monede sunt imperiale, o altă parte republicane. Două dintre ele sunt cele mai importante. Sunt de origine sudică, traco-egeeană, cu capete de şerpi şi credem noi că sunt cele şi cele mai vechi dintre ele", a afirmat Melniciuc.
El susţine că Muzeul Judeţean va dispune realizarea unui sondaj arheologic în zona unde în care a fost descoperit acest tezaur.
Toate piesele vor fi expertizate de specialişti de la Muzeul Naţional de Istorie al României.