Antena 3 CNN Actualitate Locale O nouă "culme" a administraţiei locale: Inaugurare cu pâine, sare şi panglică la o lucrare neîncepută, la Arad

O nouă "culme" a administraţiei locale: Inaugurare cu pâine, sare şi panglică la o lucrare neîncepută, la Arad

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 12:24 05 Sep 2023 Modificat la 12:24 05 Sep 2023
Inaugurare canalizare Livada Arad
Inaugurare cu pâine, sare şi panglică la o lucrare neîncepută, la Arad Sursa foto: specialarad.ro

Pâine, sare, panglică tăiată - toate la o lucrare neîncepută, în comuna Livada din Arad. Chiar a fost anunțată cu fast această festivitate, pentru că primarul din comuna Livada, dar şi președintele Consiliului Județean din Arad, au mers la faţa locului și au anunțat că au început săpăturile pentru realizarea rețelei de canalizare.

Aşteptăm cu interes cât de grandioasă va fi ceremonia când lucrarea chiar va fi gata cu adevărat.

Deși inițial comuna Livada era înscrisă într-un masterplan al Consiliului Județean prin care urmează să se introducă canalizarea, cu fonduri europene, în mai multe localități din jurul municipiului Arad, primarul Iosif Bimbo a luat decizia să renunțe la participarea în acest proiect și implicit la fondurile europene, pentru a grăbi lucrurile, întrucât se estimează ca proiectul Consiliului Județean să fie implementat peste circa 4-5 ani.

 

Pentru a face canalizarea pe cont propriu, Primăria Livada a împărțit proiectul în cinci tronsoane. Tăierea panglicii a marcat începerea execuției a trei dintre acestea: canalizarea de pe raza Sânleanului, alipirea cu partea de canalizare din cartierul arădean Grădiște (dinspre strada Vișinului) și doar o parte din Livada. Costurile pentru un tronson vor fi asigurate din fonduri guvernamentale obținute de Primăria Livada prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny (3 milioane euro) și cofinanțat de Consiliul Județean Arad, iar cheltuielile pentru celelalte două tronsoane ar urma să fie suportate din bugetul comunei Livada.

Întregul proiect ar urma să se ridice la aproximativ 6,6 milioane de euro, din care 800.000 euro era calculată în 2022 strict investiția pentru punctul de alipire la canalizarea existentă în Grădiște (care în 2023 ar fi ajuns la 1,5 mil. euro).

×
Etichete: Arad
Parteneri
x close