Antena 3 CNN Actualitate Locale Interlopul Ioan Clămparu, zis şi ”Cap de porc”, a dat în judecată Penitenciarul Aiud şi a reclamat faptul că nu poate să se înscrie în clasa a XI-a

Interlopul Ioan Clămparu, zis şi ”Cap de porc”, a dat în judecată Penitenciarul Aiud şi a reclamat faptul că nu poate să se înscrie în clasa a XI-a

Interlopul Ioan Clămparu, zis și ”Cap de porc” a dat în judecată Penitenciarul Aiud, reclamând faptul că nu se poate înscrie în clasa a XI-a pentru a-și finaliza studiile. Acesta mai are de stat încă 15 ani în închisoare din cei 25 de ani la care a fost condamnat.

Interlopul Ioan Clămparu, zis şi ”Cap de porc”, a dat în judecată Penitenciarul Aiud şi a reclamat faptul că nu poate să se înscrie în clasa a XI-a
de Andreea Ştefan    |    12 Apr 2022   •   13:24

Interlopul în vârstă de 53 de ani ar putea ieși mai repede din închisoare după ce va ispăși cel puțin două treimi din pedeapsă și dacă va da suficiente exemple de îndreptare.

Un avantaj în realizarea acestui scop ar fi și finalizarea studiilor în penitenciar. 

Ioan Clămparu a făcut clasele a IX-a și a X-a tot în Penitenciarul Aiud, iar acum voia să se înscrie în clasa a XI-a, dar nu au fost suficiente cereri din partea deținuților pentru a putea fi făcută o clasă cu minimum 6 persoane.

”Pentru anul şcolar 2021 - 2022 nu s-a solicitat anul III, întrucât nu existau suficiente cereri pentru a forma o clasă.

Având în vedere faptul că în perioada mai-iulie 2021 nu s-au înregistrat un număr de 6 cereri ale persoanelor private de libertate de a urma cursurile anului III, Penitenciarul Aiud a făcut demersuri pentru organizarea acestei clase, atât către şcoala colaboratoare Liceul Tehnologic Agricol Ciumbrud prin adresă scrisă, cât şi către Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, prin discuţie telefonică”, au declarat reprezentanții Penitenciarului Aiud, potrivit adevarul.ro.

Interlopul a precizat în dosar că vrea să se axeze pe activități de agricultură după ieșirea din închisoare, pentru a-și putea asigura traiul.

În plângerea depusă în instanță, Ioan Clămparu precizează că ”este animat de dorinţa nestrămutată de a-şi finaliza studiile înainte de eliberarea sa din penitenciar” şi că ”regretă împrejurările nefaste care l-au adus în postura de a-şi petrece o parte a vieţii în regimul penitenciar”.

Norocul nu a fost de partea lui, iar Judecătoria Aiud i-a respins plângerea, menționând faptul că ar fi putut face demersuri pentru a fi transferat în alt penitenciar unde ar fi putut să-și continue studiile.

Ioan Clămparu, considerat unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare

Ioan Clămparu, considerat unul dintre cei mai periculoşi traficanţi de fiinţe umane, a fost condamnat luni de Tribunalul Alba la 25 de ani de închisoare şi o amendă de 50.000 de lei, în urma contopirii pedepselor aplicate acestuia în trei ţări - România, Spania şi Italia.

Potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de reprezentanţii instanţei, Tribunalul Alba a admis cererea de modificare a pedepsei formulată de Clămparu, care s-a predat autorităţilor din Spania în toamna lui 2011 şi este deţinut de anul trecut în Penitenciarul Aiud.

Instanţa a constatat că Ioan Clămparu a fost condamnat în iulie 2014 de Tribunalul Sibiu la 11 ani şi 8 luni de închisoare, pedeapsă pe care a descontopit-o în componentele ei individuale, şi, de asemenea, că acestuia i-a fost aplicată o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pronunţată într-un dosar din Spania.

În timpul procesului, instanţa a solicitat clarificarea situaţiei juridice a lui Ioan Clămparu, cu referire la o condamnare aplicată de organele judiciare italiene. S-a constatat astfel că pe numele lui Clămparu mai exista o condamnare, din 2008, dată de o instanţă din Milano, de 18 ani de închisoare şi o amendă de 45.000 de euro.

Tribunalul Alba a constatat că infracţiunile pentru care lui Clămparu i-au fost aplicate cele trei pedepse sunt concurente, fiind săvârşite mai înainte de a se fi pronunţat o condamnare definitivă pentru vreuna din ele. În consecinţă, a contopit cele trei pedepse aplicate în cele trei ţări şi îi aplică acestuia o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, pe care a majorat-o la 25 de ani de închisoare, la care se adaugă o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Instanţa a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se mai arată în decizie, care este cu drept de contestare la Curtea de Apel Alba Iulia în termen de trei zile de la comunicare.

Clămparu s-a predat autorităţilor din Spania în toamna lui 2011, Audienţa Naţională spaniolă decizând atunci închiderea românului, pe numele căruia fuseseră emise ordine europene de căutare şi arestare pentru acuzaţiile de exploatare sexuală în Spania şi România.

În februarie 2012, Ioan Clămparu a fost condamnat, într-o primă fază, de instanţa locală din Madrid, la 30 de ani de închisoare pentru că a obligat mai multe femei să se prostitueze. Ulterior, a primit 20 de ani de închisoare, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi întreruperea cursului sarcinii, sentinţă recunoscută de Curtea de Apel Bacău, care a dispus transferarea în România a acestuia pentru executarea pedepsei.

×
Subiecte în articol: interlop Penitenciarul Aiud
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close