Antena 3 CNN Actualitate Locale Măştile de protecţie lipsesc şi din Gorj, acolo unde e celulă de criză din cauza italianului cu coronavirus

Măştile de protecţie lipsesc şi din Gorj, acolo unde e celulă de criză din cauza italianului cu coronavirus

În plină criză a coronavirusului, România nu are nici măcăr minimul necesar de materiale de prevenţie împotriva virusului mortal. Măştile sanitare lipsesc din farmacii şi chiar din spitale, iar acolo unde se mai găsesc, au ajuns acum să se vândă la preţuri uriaşe. 

Măştile de protecţie lipsesc şi din Gorj, acolo unde e celulă de criză din cauza italianului cu coronavirus
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    26 Feb 2020   •   10:04

Măştile de protecţie lipsesc în multe spitale din Neamţ şi chiar din Gorj, acolo unde este celulă de criză, potrivit managerilor contactaţi de corespondenţii Antena 3. Asta deşi luni seara, în cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Sănătăţii a declarat că în spitale există stocuri de materiale de prevenţie pentru cel puţin o lună si jumătate. 

Ministrul a declarat că se lucrează contracronometru pentru a se finaliza achiziţia publică şi pentru a recompleta aceste stocuri. 

Tot la Antena 3, directorul companiei naționale de medicamente a declarat ca țara noastră nu poate face față unei epidemii de coronavirus, din moment ce abia acum s-a început achiziţia măştilor de protecţie şi a dezinfectanţilor.

Medicii ne îndeamnă la calm şi ne spun că, în lipsa acestora, apa şi săpunul sunt cei mai buni dezinfectanţi. Pentru că noul coronavirus se transmite relativ uşor, trebuie să avem grijă să ne spălăm des pe mâini şi să evităm să ducem mâinile la faţă.

Celulă de criză, la Gorj. Prefect: Am început o anchetă epidemiologică, 19 oameni sunt izolaţi la domiciliu

×
Subiecte în articol: coronavirus masti de protectie
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close