Antena 3 CNN Actualitate Locale Un muncitor a murit după ce a fost prins sub un lift, în Mina Băița din județul Bihor

Un muncitor a murit după ce a fost prins sub un lift, în Mina Băița din județul Bihor

Un bărbat a murit, vineri, după ce a fost prins sub un lift în Mina Băița din județul Bihor.

Un muncitor a murit după ce a fost prins sub un lift, în Mina Băița din județul Bihor
Sursa foto: mai.gov.ro
de Mia Lungu    |    14 Iul 2023   •   14:34

Potrivit ISU Bihor, pompierii au fost sesizați vineri la prânz cu privire la faptul că un bărbat a fost prins sub un lift, în Mina Băița.

La fața locului au fost trimise o autospecială de intervenție, o ambulanță SMURD și elicopterul SMURD.

Paramedicii au acordat victimei, care fusese adusă la suprafață de mineri, primul ajutor calificat și au transportat-o, în stare gravă, la Nucet, pentru a o preda echipajului medical de pe elicopterul SMURD.

Bărbatul a intrat ulterior în stop cardio-respirator și, în pofida manevrelor de resuscitare efectuate, nu a mai putut fi salvat, medicul declarând decesul acestuia.

Vineri, 14 iulie a.c., la ora 12.08, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Ștei au fost sesizaţi, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, despre un accident de muncă produs în incinta unei mine, situată pe raza localității bihorene Băița Plai.

Poliţiştii din Ștei s-au deplasat cu operativitate la faţa locului, iar din primele verificări s-a constatat că, un bărbat de 49 de ani, din localitatea Ghighișeni, județul Bihor, în timp ce ar fi efectuat lucrări de reparații la un ascensor industrial din interiorul unei mine, a suferit leziuni, fiind transportat cu elicopterul SMURD la spital, unde, din păcate, a decedat.

În acest moment nu există suspiciunea că bărbatul ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ștei continuă cercetările sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii nefericitului eveniment.

De asemenea, au fost anunțați reprezentanții ITM Bihor.

×
Subiecte în articol: muncitor a murit lift mina Băiţa Bihor
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close