Antena 3 CNN Actualitate Locale Noi detalii despre tânărul de 24 de ani din Constanța care s-a aruncat de la etaj. Care ar fi motivul din spatele gestului său extrem

Noi detalii despre tânărul de 24 de ani din Constanța care s-a aruncat de la etaj. Care ar fi motivul din spatele gestului său extrem

Un tânăr de 24 ani din Constanța s-a aruncat de la etajul șase al unui bloc și a murit pe loc. 

Noi detalii despre tânărul de 24 de ani din Constanța care s-a aruncat de la etaj. Care ar fi motivul din spatele gestului său extrem
Sursa foto: sursă foto: pixabay.com
27 Ian 2020   •   14:30

Acesta locuia într-un apartament alături de tatăl și bunicul său, iar la miezul nopții a recurs la gestul șocant. Se pare că înainte să sară în gol, a avut o ceartă cu tatăl lui. Această informație nu a fost, însă, confirmată. 

Potrivit unor surse, tânărul era consumator de substanţe cu efect psihoactiv şi era destul de agitat.

"Medicii au fost solicitați prin 112 pentru un pacient căzut de la etajul 6. Din păcate nu am putut constata decât decesul. Pacientul prezenta multiple traumatisme incompatibile cu viața", a precizat medicul Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, potrivit ziuaconstanta

Poliția a deschis un dosar penal pentru a elucida circumstanțele care au dus la această tragedie.

×
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close