O adolescentă din Vrancea a început o relație cu un tânăr pe internet. Totul părea frumos, până când bărbatul i-a cerut ceva. Greșeala fatală făcută de tânără

22 Apr 2019   •   09:06
O adolescentă din Vrancea a început o relație cu un tânăr pe internet. Totul părea frumos, până când bărbatul i-a cerut ceva. Greșeala fatală făcută de tânără

O adolescentă din Vrancea a început o relație cu un tânăr pe o rețea socială.

Pe parcurs, cei dou au început, printre altele, să joace un joc, în cadrul căruia fata a fost provocată să-i trimită inculpatului imagini cu ea în ipostaze din ce în ce mai sexy şi cu conţinut sexual explicit, ajungând la un moment dat să-i trimită chiar şi fotografii nud. În momentul în care fata nu a mai dorit să continuie relaţia virtuală, băiatul a început să o şantajeze că va face publice imaginile dacă nu-i va trimite şi altele, apoi a cerut şi filmuleţe deocheate cu ea, făcute la indicaţiile lui, scrie Monitorul de Vrancea

Doi tineri, unul de 19 ani, iar celălalt de 21, sunt puți sub control judiciar într-un dosar în care se fac cercetări pentru șantaj.

Ulterior, au aflat de imagini şi ceilalţi inculpaţi, care au început să o şantajeze pe minoră cu distribuirea imaginilor şi a filmuleţelor. Unul dintre ei i-a cerut să meargă într-un loc, pentru a întreţine relaţii sexuale dacă nu vrea ca imaginile să fie făcute publice.

După puțin timp, imaginile au început să fie distribuite pe internet.

Parteneri
x close