Un incident grav în care victima este o fată de 13 ani s-a petrecut în București, în zona bulevardului Camil Ressu.
Minora a fost tâlhărită și agresată sexual de un bărbat, într-un lift pe care acesta din urmă l-a blocat între etaje.
Fata a scăpat după ce liftul a fost deblocat, iar agresorul a fugit.
Incidentul a avut loc vineri.
Polițiștii au intrat pe fir după ce minora le-a povestit părinților ce a pățit, iar aceștia au anunțat Poliția.
Imaginile agresorului au fost recuperare de pe camerele de supraveghere, iar polițiștii l-au prins, duminică, și l-au dus la audieri.
Suspectul a fost ridicat de acasă de oamenii legii
"Vineri, fetița în vârstă de 13 ani a urcat în lift, într-un bloc de locuințe din Sectorul 3, fiind urmată de un individ în vârstă de 50 de ani. Acesta a blocat liftul între etaje, a amenințat-o pe fată cu acte de violență fizică, a deposedat de bunuri și atins-o în zonele intime.
După ce agresorul a fugit, iar fata le-a povestit ce s-a întâmplat părinților săi, aceștia au depus plângere, iar polițiștii au reușit să-l depisteze pe bărbat.
Acesta fost ridicat direct din locuința sa și acum este față în față cu anchetatorii, care urmează să-l pună sub acuzare pentru agresiune sexuală și tâlhărie calificată", a relatat Delia Olaru, reporter Antena 3 CNN.
Comunicatul Poliției: Agresorul este cercetat pentru tentativă de viol și tâlhărie
"La data de 14.11.2025, în jurul orei 20:20, Secția 13 Poliție, a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, ar fi fost abordată de un bărbat, de aproximativ 50 de ani, la intrarea în liftul imobilului în care locuiește, în Sectorul 3.
În timpul deplasării liftului între etaje, minora ar fi fost agresată sexual și deposedată de bunuri.
Polițiștii Capitalei au demarat de îndată cercetările, iar din primele verificări a reieșit că bărbatul ar fi blocat liftul între etaje și, sub amenințarea cu acte de violență, ar fi obligat minora să îi predea bunurile personale, exercitând totodată asupra acesteia acte de natură sexuală, constând în atingeri neconsensuale în zone intime.
Faptele ar fi fost întrerupte în momentul în care liftul s-a deblocat, autorul părăsind zona.
Activitățile au fost preluate de Serviciul de Agresiuni Sexuale, care au efectuat demersurile necesare în vederea identificării și depistării bărbatul bănuit de săvârșirea faptelor.
Cel în cauză a fost condus la sediu, urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
În prezent activitățile sunt în dinamică, sub coordonarea unui procuror specializat din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și tentativă de viol asupra unui minor, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor si tragerea la răspundere penală a făptuitorului", se precizează în comunicatul Poliției.