Pedofilul din Iaşi Ion Holban ar mai fi violat şi alţi copii, nu doar pe cele două surori de 5 şi 6 ani.
Bărbatul a fost arestat preventiv doar în cazul celor două surori violate, iar anchetatorii urmează să audieze şi alţi copii, pentru a mai strânge probe.
Detaliile din acest caz sunt cutremurătoare. Surorile au fost molestate de mai multe ori, iar bărbatul a filmat totul. Pedofilul le ademenea cu bomboane, mâncare şi bani, iar vecinii o acuză pe mamă că ştia de abuzuri.
O a treia fetiţă a dat şi ea declaraţii, deşi le este foarte greu procurorilor să lucreze cu copii de aceste vârste.
Pedofilul le spunea copilelor să nu dezvăluie nimic, dar fetiţele se întâlneau cu copii în parc şi le spuneau că simt dureri.
Oamenii din sat ştiau că la bărbat acasă veneau des copii, dar nu se gândeau la asemenea fapte oribile din partea lui.
Bărbatul riscă acum până la 12 ani de închisoare. Pedofilul, în vârstă de 67 de ani, din judeţul Iaşi, a fost reţinut preventiv ieri de procurori pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de viol şi pornografie infantilă, victimele sale fiind două fetiţe de 5, respectiv 6 ani.
Potrivit DIICOT, din primăvara anului 2015 până în luna iunie 2015, în mod repetat, Ion Holban a ademenit în locuinţa sa cele două minore în vârstă de 5 şi 6 ani, a întreţinut relaţii sexuale cu ele şi a produs material pornografic profitând de imposibilitate acestora de a-şi exprima voinţa.
Bărbatul locuieşte singur în comună, fiind divorţat şi având, la rândul său, mai mulţi copii care sunt căsătoriţi şi mutaţi la casele lor. El a lucrat ca tractorist în satele din comună.