Poliţiştii au efectuat, miercuri, 12 percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite că ar fi implicate sau că ar fi comis infracţiuni de corupţie, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, notează Agerpres.
Potrivit acestora, percheziţiile au fost desfăşurate în municipiul Botoşani şi comunele Mihai Eminescu, Vlădeni şi Curteşti. Au fost vizate sediul unei instituţii publice, patru sedii ale unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
"În urma percheziţiilor efectuate, cinci persoane au fost conduse la sediul poliţiei pentru audieri. Din cercetări a reieşit faptul că aceste persoane ar fi pretins şi primit bani pentru a redistribui locuri de veci unor alte persoane decât cele care le-au concesionat, precum şi pentru permiterea edificării de monumente funerare de către anumiţi constructori", precizează reprezentanţii IPJ Botoşani.
Cercetările sunt continuate pentru infracţiunile de luare de mită, dare de mită şi infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de Legea 78/2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie.
