Antena 3 CNN Actualitate Locale Poliţişti amendaţi cu 2.000 de lei, după ce au parcat pe două locuri pentru persoanele cu handicap

Poliţişti amendaţi cu 2.000 de lei, după ce au parcat pe două locuri pentru persoanele cu handicap

Doi poliţişti din Suceava au fost amendaţi cu 2.000 de lei după ce au parcat autospeciala pe două locuri destinate persoanelor cu handicap, în parcarea unui magazin din oraş.

Poliţişti amendaţi cu 2.000 de lei, după ce au parcat pe două locuri pentru persoanele cu handicap
Sursa foto: Monitorul de Suceava
de Alin Tarnovschi    |    14 Mar 2021   •   09:39

Totul s-a întâmplat ieri dimineaţă, în parcarea unui magazin Kaufland din Suceava, acolo unde poliţiştii au fost chemaţi pentru a interveni în cazul unor persoane suspecte care abordau oamenii din faţa magazinului.

Un echipaj format dintr-un poliţist al Poliţiei Municipiului Suceava şi un poliţist local a ajuns în scurt timp în parcarea magazinului. Şoferul autospecialei a reuşit, însă, performanţa de a parca pe două locuri destinate persoanelor cu handicap.

Cei doi agenţi au invocat că aveau o urgență, legată de sesizarea unor bătrâni cu privire la persoane de etnie romă care abordau insistent oamenii din fața magazinului. Unul dintre polițiști a rămas în mașină iar al doilea intrase în magazin, pentru a face verificări, notează Monitorul de Suceava.

Comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean, a declarat că în urma apariției fotografiei în spațiu public, colegii de la Biroul Rutier Suceava au aplicat o amendă de 2.000 de lei celor doi poliţişti care au săvârşit contravenţia.

Amenda a fost dată în baza Legii 448/2006, privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu referire la articolul care pedepsește "parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap", sancțiunea prevăzută de lege fiind amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei.

×
Subiecte în articol: Suceava politisti
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close