Șapte procurori DNA Iași, printre care și șefa Serviciului Teritorial, Cristina Chiriac, cer în instanță creșterea cu 60% a salariilor. Aceștia se plâng de discriminare și vor ca să li se recunoască plata diferenței dintre salariile lor și cele achitate procurorilor europeni delegați din România (EPPO), începând de la data de 1 iunie 2021 și plata salariilor majorate pe viitor, potrivit Ziarul de Iași.
Asta deși un procuror DNA cu vechime de 15-20 de ani încasează un salariu lunar net de aproximativ 20.000 lei, în timp ce un procuror european primește 32.000 lei. Această diferență de salarizare este considerată ca discriminatorie de către procurorii DNA.
Cum își justifică procurorii DNA Iași cererea de majorare a salariilor
Aceștia susțin că există asemănări între EPPO și DNA, având în vedere că magistrații din ambele structuri au aceleași calificări și experiență. De asemenea, reclamanții au invocat faptul că dosarele instrumentate de EPPO sunt judecate tot de instanțele românești, ca și cele analizate de DNA. Condițiile generale de muncă și mediul de lucru ale procurorilor sunt și ele aceleași.
Mai mult, procurorii DNA s-au lăudat că-s mai eficienți față de cei din EPPO. Potrivit acestora, în 2023 au fost instrumentate 1.431 de dosare privind fraudele la regimul fondurilor europene. Dintre acestea, 636 au fost soluționate de procurorii DNA. Alte 186 de cauze au fost înaintate către EPPO pentru ca structura europeană să și le aleagă pe cele pe care vrea să le instrumenteze. Un număr de 67 de sesizări au fost preluate spre anchetare de către procurorii europeni. Celelalte 119 s-au întors la DNA.
Ce a stabilit Tribunalul Iași privind cererea procurorilor DNA Iași
Magistrații Tribunalului Iași au analizat dosarul și au respins cererea procurorilor DNA. Ei au făcut referire la Regulamentul UE în baza căruia a fost înființat Parchetul European.
Potrivit judecătorilor, procurorii DNA și cei europeni nu se aflau în situații comparabile. Deci, nu putea fi vorba de vreo discriminare.
„Salarizarea procurorilor europeni delegați nu este stabilită prin Legea-cadru nr. 153/2017 (privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, n.r.), ci prin contractul încheiat cu Parchetul European, drepturile salariale ale acestora sunt suportate din bugetul EPPO și nu din bugetul autorităților naționale, iar contractul conține clauze financiare și de responsabilitate specifice funcționării unei structuri europene autonome. Această diferență fundamentală între regimul numirii și al salarizării procurorilor europeni delegați față de procurorii naționali exclude orice posibilitate de comparabilitate sub aspectul drepturilor salariale”, au arătat judecătorii.
Reclamanții au contestat hotărârea Tribunalului, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel.