Antena 3 CNN Actualitate Locale Stelian Bujduveanu: Clădirea din Strada Lipscani nr. 70, aflată în risc seismic ridicat, intră în reconstrucţie

Stelian Bujduveanu: Clădirea din Strada Lipscani nr. 70, aflată în risc seismic ridicat, intră în reconstrucţie

Sarah El-Ayoubi
<1 minut de citit Publicat la 13:22 29 Oct 2025 Modificat la 13:22 29 Oct 2025
primarul general al capitalei
Stelian Bujduveanu primarul interimar general al Municipiului București. Foto: Hepta

Clădirea situată pe Strada Lipscani nr. 70, aflată în risc seismic ridicat, intră în reconstrucţie, a anunţat, miercuri, primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, care a precizat că valoarea investiţiei este de 7,2 milioane lei (fără TVA), iar termenul de execuţie este de 24 de luni, informează Agerpres.

Potrivit primarului, este o intervenţie necesară pentru siguranţa oamenilor şi pentru protejarea patrimoniului oraşului. Clădirea este amplasată într-o zonă intens circulată, a subliniat el.

,,Imobilul va fi refăcut păstrând arhitectura originală, dar cu o structură nouă, conformă standardelor actuale de rezistenţă. Astfel, clădirea va rămâne parte din identitatea Centrului Vechi, dar va fi sigură şi stabilă'', a scris, pe Facebook, Bujduveanu.

Proiectul face parte din programul Primăriei Capitalei pentru reducerea riscului seismic în clădirile vulnerabile. În prezent, Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, are în desfăşurare 13 şantiere de consolidare. 

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close