Antena 3 CNN Actualitate Locale Trafic oprit pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetaţie. Drumul leagă Horezu şi Târgu Jiu

Trafic oprit pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetaţie. Drumul leagă Horezu şi Târgu Jiu

Gabriela Mladin, Alina Drăguşin
1 minut de citit Publicat la 17:24 25 Aug 2026 Modificat la 17:40 25 Aug 2026
colaj 3 poze cu incendiul de vegetatie din zona localitatii Bengesti, Gorj, pe DN 67
Circulaţia rutieră a fost oprită complet marţi după-amiaza pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetaţie. Sursa colaj foto: capturi video Antena 3 CNN

Traficul rutier a fost oprit complet marţi după-amiaza pe DN 67, în zona localității Bengești, din cauza unui incendiu de vegetaţie de amploare. Pe principala şosea care leagă Horezu şi Târgu Jiu s-au format cozi mari de maşini, iar şoferii aşteaptă ca misiunea pompierilor să se încheie pentru ca, ulterior, să îşi poată continua drumul.

Autorităţile sunt în alertă în această după-amiază în judeţul Gorj, după ce un incendiu uriaş de vegetaţie uscată s-a extins şi a ajuns la DN67, făcând imposibilă circulaţia rutieră. Principala șosea care leagă Târgu-Jiu de Horezu este foarte circulată şi, în timp ce unii dintre şoferi au ales să folosească alte rute ca să ajungă la destinaţie, alţii au preferat să aştepte stingerea focului.

Incendiul de vegetaţie a fost filmat de mai mulţi martori, iar în imagini se observă flăcările ameninţătoare şi norul de fum negru care a făcut să fie scăzută vizibilitatea.

Flăcările mari au izbucnit în zona localităţii Bengeşti, aflată în judeţul Gorj. Momentan, nu se ştie de la ce a pornit focul.

"Intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată de amploare izbucnit pe raza comunei Albeni, satul Câmpu Mare. La fața locului intervenim cu cinci autospeciale de lucru cu apă și spumă și mai multe echipaje din cadrul mai multor subunități de intervenție ale ISU Gorj.

Nu pot să estimez suprafața afectată pentru că sunt mai multe focare active, iar colegii noștri intervin pentru limitarea efectelor incendiului. Din fericire, în acest moment nu sunt în pericol locuințele din zona", a transmis un reprezentant ISU Gorj.

Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliţiei Române a anunţat într-un comunicat că traficul este oprit complet pe DN 67 din cauza vizibilității reduse. Sunt foarte multe forţe de intervenţie care acţionează pentru a stinge flăcările care mistuie totul în calea lor.

Se estimează că va fi reluată circulaţia rutieră pe DN 67, astăzi, în jurul orei 18:00.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close