Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie în Suceava. Un copil a murit după ce s-a înţepat într-un cui. Mama nu l-ar fi dus la vaccinarea antitetanos

Tragedie în Suceava. Un copil a murit după ce s-a înţepat într-un cui. Mama nu l-ar fi dus la vaccinarea antitetanos

Tragedie în Suceava. Un copil a murit după ce s-a înţepat într-un cui. Mama nu l-ar fi dus la vaccinarea antitetanos
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de S.T.    |    12 Sep 2019   •   16:20

Un copil în vârstă de 11 ani, din localitatea suceveană Ciprian Porumbescu, a murit în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, după ce, în timp ce se afla la joacă s-a înţepat într-un cui, iar mama acestuia nu l-ar fi dus imediat la doctor pentru vaccin antitetanos.

Potrivit medicului de familie Ioana Cîşlariu, copilul a ajuns la cabinet pe 26 august pentru că nu se simţea bine, a fost trimis la spital cu suspiciuni de afecţiuni la căile respiratorii superioare. De la spital a fost trimis acasă, iar a doua zi medicul a fost chemat la domiciliul pacientului, pentru că starea lui nu ar fi fost bună. Medicul de familie l-a văzut şi a recomandat trimiterea cu ambulanţa la spital, ceea ce s-a şi întâmplat.

Totodată, Cîşlariu a spus că mama nu s-a prezentat cu copilul, anterior acestui episod, pentru a fi consultat în legătură cu vreo înţepătură în cui la picior.

Medicul de familie a precizat că acestui copil îi fuseseră administrate dozele de vaccin antitetanos conform calendarului epidemiologic şi că acest lucru a fost verificat de inspectorii DSP Suceava.

Starea copilului la spital s-a agravat, iar pe 30 august a decedat în urma infecţiei cu tetanos.

Directorul medical al SJU Suceava, Mircea Macovei, a declarat presei că mama copilului nu ar fi spus medicilor că fiul ei s-a înţepat într-un cui şi că nu poate fi vorba despre neglijenţă din partea medicilor.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Suceava vaccin
Parteneri
Explozie la Rafinăria Petromidia Năvodari. Plan roşu activat!
x close