Antena 3 CNN Actualitate Locale Trei copii din Suceava, obligaţi ani la rând să muncească până la epuizare la o fermă de măgari

Trei copii din Suceava, obligaţi ani la rând să muncească până la epuizare la o fermă de măgari

Sclavia încă există, iar copiii din medii defavorizate sunt, de multe ori, victime sigure. Este şi cazul a trei copii din Suceava, care au fost obligaţi, ani la rând, să muncească până la epuizare la ferma de măgari a familie. Până într-o zi însă, când unul dintre ei a mers la Protecţia Copilului şi a povestit coşmarul de acasă.

Trei copii din Suceava, obligaţi ani la rând să muncească până la epuizare la o fermă de măgari
de Andreea Ştefan    |    06 Iul 2022   •   09:14

Coşmarul celor trei copii a început încă de acum 7 ani, când părinţii îi puneau să convingă oamenii să facă poze cu măgarii de la fermă. Bineînţeles, contracost. Atunci, după ce mai multe astfel de fotografii au apărut pe internet, autorităţile s-au autosesizat.

Au considerat că este vorba despre o formă de cerşetorie mascată şi au decis să îi monitorizeze.

Totul a fost în regulă o perioadă. Numai că, la un moment dat, tatăl a cumpărat şi mai mulţi măgari, iar cei trei copiii au fost obligaţi să muncească zi-lumină la fermă.

Programul începea la 4 dimineața, după care băiatul de 8 ani și fata de 14 ani mergeau la școală.

Sora lor mai mare, de 17 ani, rămânea însă la fermă. După ce a terminat gimnaziul, părinții nu au mai lăsat-o să se înscrie la liceu.

Când se întorceau de la ore, copiii erau puși din nou la treabă. Din cauza oboselii, la şcoală nu mai dădeau randament.

La începutul lunii mai, la îndrumarea profesorilor de la şcoală, fata de 14 ani a mers să ceară ajutor la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Autorităţile s-au autosesizat imediat şi au mers la părinţii ei. Nu au avut cu cine să vorbească, dar au început demersurile pentru a-i luat pe copii din familie.

”Părinții au refuzat să comunice cu noi, nu au vrut să colaboreze, motiv pentru care am înaintat ordonanță prezidențială la Tribunalul Suceava. Ordonanța ne-a fost admisă și au fost preluați și cei doi minori”, a declarat Sabina Doroftei, șef serviciu urgențe DGASPC Suceava.

Toţi cei trei copii sunt acum în grija asistenţilor maternali. În afară de aceştia, familia mai are trei copii: unul este în plasament de ceva vreme, iar ceilalţi doi sunt acum majori, dar au fost și ei instituționalizați când erau minori.

×
Subiecte în articol: copii
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close