Un atac șocant a avut loc vineri într-o școală din județul Arad, iar protagoniștii, agresor și victimă, sunt doi elevi de clasa a cincea.
Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional!
Copilul agresat a fost înjunghiat în clasă, în timpul pauzei, de mai multe ori, în spate, sub ochii mai multor colegi.
Incidentul extrem de grav reaprinde discuția publică despre siguranța în școli, coborârea pragului răspunderii penale sub 14 ani pentru fapte deosebit de grave și responsabilitatea părinților în astfel de cazuri.
Cum s-a desfășurat agresiunea din Arad. Copilului înjunghiat i-a fost atins plămânul
Atacatorul a folosit un cuțit de bucătărie, pe care l-a ascuns și l-a adus în școală.
![]()
Până la sosirea echipajelor de urgență și a poliției, directoarea școlii i-a acordat victimei primul ajutor.
Copilul de 12 ani, înjunghiat în clasă de colegul său, a fost pus pe targă de paramedici și urcat în elicopterul SMURD.
Ulterior, a ajuns la spital, la Timișoara.
Vestea a căzut ca un trăznet asupra părinților victimei.
"M-au sunat de la lucru că un copil l-a tăiat. Pe copilul meu. Ce conflicte să aibă copil de 10-12 ani?", a declarat tatăl.
"Nu știm ce s-a întâmplat (în școală)", a spus, la rândul ei, mama copilului.
Victima este în stare stabilă.
"Stare generală afectată (...), cu multiple plăgi înjunghiate în jumătatea superioară a toracelui, posterior și câteva anterior. Una dintre ele a penetrat plămânul", a precizat Mihai Gafencu, managerul Spitalului de Copii Timișoara.
Părinții elevilor s-au adunat în fața școlii din Arad după agresiune
În fața școlii s-au adunat mai mulți părinți îngrijorați.
![]()
"Mi s-ar părea normal să fie controlați copiii, când intră în școală", a spus unul dintre părinți.
"Eu zic ca de la TikTok, telefoane și de la prea multe filme (apar comportamentele violente)", a adăugat un altul.
![]()
"Se vor lua măsuri. Se face o anchetă la nivel de școală", a promis Marius Gondor, șeful Inspectoratului școlar Județean Arad.
"Ar trebui să ne gândim un pic și la partea responsabilă, la părinți. (Nu e normal) să porți la școală cuțit, topor, nunceag, la 9 ani, la 12 ani, la 13 ani, la 15 ani. Școala nu trebuie sa faca perchezitii de arme si de droguri. Părinții ar trebui sa fie mai atenți, să răspundă pentru ceea ce fac copiii lor", a opinat Marian Tudor, reprezentantul unei inițiative concentrate pe prevenția antidrog și antiviolență în rândul elevilor și studenților.
Copilul agresor a fost de asistenții sociali pentru a fi supus unor teste psihologice.