Antena 3 CNN Actualitate Locale Un poliţist din Iaşi a ajuns să plătească daune, deși a vrut să pedepsească doi hoţi

Un poliţist din Iaşi a ajuns să plătească daune, deși a vrut să pedepsească doi hoţi

Un poliţist din Iaşi a ajuns să plătească daune, deși a vrut să pedepsească doi hoţi
Sursa foto: Foto: pixabay.com
04 Iul 2017   •   16:25

Un agent de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, după ce ar fi agresat doi hoţi de buzunare, ambii minori, potrivit adevarul.ro.

Mai mult, instanța a mai stabilit ca poliţistul să achite despăgubiri de 2.000 de lei părinţilor celor două victime, dar să şi presteze muncă în folosul comunităţii. 

Minorele sunt vizate de zeci de dosare penale de furturi de buzunare. Pentru că au sub 14 ani, în toate dintre aceste dosare penale anchetatorii au fost nevoiţi să dispună clasarea acuzaţiilor aduse celor două minore.

Polițistul cunoștea faptele celor două minore așa că înainte de a ajunge la secţie pentru a le lua la întrebări, le-ar fi dat jos din autospeciala Poliţiei şi le-a înjurat şi lovit în mod repetat. 

„Minorele au suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale, respectiv 1-2 zile de îngrijiri medicale. Ele erau cunoscute de către organele de poliţie ca având preocupări ilicite, fiind bănuite că s-ar ocupa cu furturile din buzunare“, au precizat procurorii ieşeni.

De la secţie, cele două minore au fost lăsate să plece acasă şi, zilele următoare, alături de părinţi, au depus plângere la parchet.

Dacă va fi condamnat definitiv, polițistul va fi exclus din Poliţie.

×
Subiecte în articol: politist Iași daune hoti
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close