Antena 3 CNN Actualitate Locale Un turist s-a dus pe munte în pantofi și și-a pierdut unul în zăpada de jumătate de metru

Un turist s-a dus pe munte în pantofi și și-a pierdut unul în zăpada de jumătate de metru

G.M.
<1 minut de citit Publicat la 11:53 09 Mar 2026 Modificat la 11:53 09 Mar 2026
turisti in pantofi pe munte
Un turist s-a dus pe munte în pantofi și și-a pierdut unul în zăpada de jumătate de metru. FOTO: Facebook Salvamont Săcele

Două persoane neechipate corespunzător au fost coborâte din zona montană înaltă de către salvamontiştii din Săcele şi Braşov. Unul dintre turişti îşi pierduse în zăpada de 50 de centimetri un pantof, fiind în risc de hipotermie.

”Acţiune de noapte a Salvamont Săcele, împreună cu Serviciul Public Judetean Salvamont Braşov. Două persoane de aproximativ 40 de ani au fost coborâte de sub vârful Piatra Mare, unde zăpada era de aproximativ 50 de centimetri”, anunţă, luni, Salvamont Săcele.

Sursa citată a precizat că cele două persoane nu erau echipate corespunzător, fiind în risc de hipotermie, iar una dintre ele îşi pierduse în zăpada unul din pantofi.

”În timp ce echipa Săcele i-a preluat şi îi cobora, colegii de la Salvamont Judeţul Braşov au venit în întimpinare cu şosete şi ghete pentru turist. Geaca oferită a fost refuzată. Cei doi turisti au fost coborâţi în siguranţă, nefiind nevoie de intervenţie medicală”, au mai precizat salvamontiştii.

Aceştia avertizează că, deşi vremea s-a încălzit, la altitudine încă este iarnă, iar echipamentul trebuie să fie unul pentru temperaturi scăzute.

 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: Salvamont zapada

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close