Antena 3 CNN Actualitate Locale Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic

Unitatea 1 de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
24 Sep 2019   •   22:36

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic marţi seara la ora 21:31, după finalizarea lucrărilor de remediere, informează Nuclearelectrica.

Unitatea 1 a fost oprită controlat în dimineaţa zilei de 18 septembrie în vederea efectuării unor lucrări de reparaţie a unor neetanşeităţi (scurgere minoră de agent de răcire) din sistemul primar de transfer al căldurii al reactorului Unităţii 1.

"Conform procedurilor specifice ale CNE Cernavodă, efectuarea lucrărilor de remediere se poate realiza numai cu Unitatea în stare oprită. Oprirea controlată nu a avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, lucrările de remediere fiind realizate în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de situaţii", precizează Nuclearelectrica.

Nuclearelectrica operează centrala nucleară de la Cernavodă, unde funcţionează două reactoare de tipul CANDU 6, cu o putere totală de 1.400 de MW. Acestea asigură circa 20% din producţia naţională de electricitate.

Reactorul 1 a fost pus în funcţiune în anul 1996, iar Unitatea 2 în anul 2007.

Princpalul acţionar al Nuclearelectrica este statul român, prin Ministerul Energiei, care deţine 82,49% din capitalul social. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close