Antena 3 CNN Actualitate Lupaşcu, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti: Sunt membri ai CSM care n-au înţeles încă de ce au ajuns în Consiliu

Lupaşcu, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti: Sunt membri ai CSM care n-au înţeles încă de ce au ajuns în Consiliu

Lupaşcu, preşedintele Curţii de Apel Bucureşti: Sunt membri ai CSM care n-au înţeles încă de ce au ajuns în Consiliu
Sursa foto: Foto: Mediafax
02 Iul 2012   •   13:45

Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Dan Lupaşcu, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, afirmă că sunt membri ai CSM care n-au înţeles încă de ce au ajuns în Consiliu, ce anume ar trebui să facă, n-au dat dovada faptului că reprezintă corpul judecătoresc, informează Mediafax.
   
Într-un interviu acordat Agenţiei, Dan Lupaşcu se declară mâhnit, pentru că cele mai dureroase atacuri sunt cele venite din interiorul justiţiei, iar dacă şi CSM-ul este scos la periferia sistemului judiciar, atunci se produce cel mai important şi cel mai grav pericol şi anume independenţa justiţiei este sub semnul întrebării.

"Eu am încercat în toţi aceşti ani, acolo unde am fost, să-mi fac treaba şi să plec cu fruntea sus şi cred că lucrul acesta este cel mai important. Plec însă mâhnit că justiţia nu este încă la locul pe care-l merită. O parte importantă din vină o are chiar justiţia, cele mai dureroase atacuri sunt cele venite din interiorul justiţiei, sper însă că ne vom trezi odată şi că vom ajunge la locul pe care-l merităm" a declarat Dan Lupaşcu într-un interviu acordat agenţiei Mediafax.

Totodată, Dan Lupaşcu, al cărui mandat la conducerea Curţii expiră în 3 iulie, susţine că nu îşi doreşte funcţii, că îşi reia locul de judecător, alături de ceilalţi colegi, şi va face cel mai important lucru pe care-l poate cineva face în magistratură, anume să împartă dreptate.
   
El recunoaşte că încă "se moare cu dreptatea în mână" şi din păcate nu mai există remedii procesuale.
   

×
Parteneri
Metoda prin care românii au păcălit automatele de reciclare
x close